Sphera Group a obţinut rezultate financiare record în 2023: vânzări de 1,47 mld. lei şi profit net normalizat de 79,8 mil. lei

A.F.
Piaţa de Capital / 29 februarie

Călin Ionescu, CEO Sphera Franchise Group

Călin Ionescu, CEO Sphera Franchise Group

Sphera Franchise Group (simbol bursier SFG), cel mai mare grup din industria de food service din România, încheie cel mai bun an din istoria sa, cu vânzări de 1,47 mld. lei şi indicatori de profitabilitate îmbunătăţiţi - EBITDA normalizat mai mare cu 44,1% faţă de 2022, de 147,9 mil. lei, şi profit net normalizat în creştere cu 80,3% comparativ cu anul precedent, de 79,8 mil. Lei, conform unui comunicat remis redacţiei.

"Anul 2023 a fost plin de realizări. Am continuat să ne dezvoltăm şi am deschis 8 unităţi noi, am devenit prima reţea locală care a atins borna de 100 de restaurante, am adus inovaţii variate în meniu, am optimizat şi am devenit mai eficienţi. În tot acest timp, am rămas un reper în ceea ce priveşte sustenabilitatea. Iar provocările nu au lipsit - ne-am confruntat cu inflaţie ridicată, majorări neprevăzute de taxe şi o piaţă a muncii încordată. Rezultatele sunt însă pe măsura muncii extraordinare a celor peste 5.100 de colegi din Sphera - avem vânzări record şi creşteri remarcabile pe indicatorii de profitabilitate. Anul acesta stă, de asemenea, sub semnul incertitudinii, dar sunt încrezător că experienţa noastră de 30 de ani ne va susţine trendul de creştere şi vom continua să venim cu veşti bune şi în 2024", a declarat Călin Ionescu, CEO Sphera Franchise Group.

Cea mai mare contribuţie la rezultatele financiare de excepţie obţinute de Sphera Group anul trecut a avut-o KFC România, care a depăşit pragul de 1 mld. lei vânzări în 2023, o creştere de 12,5% faţă de 2022. Pe fondul unui trimestru patru 2023 excelent, cu o marjă de profitabilitate EBITDA de 15,7%, brandul fanion al Grupului a încheiat anul cu un profit net de 86,8 mil. lei (+26,5%).

Un alt brand cu performanţe remarcabile a fost Taco Bell, care a atins pragul de rentabilitate şi a încheiat anul 2023 cu profit, urmare a unor vânzări mai mari cu 22% şi a unor creşteri de trei cifre la nivelul profitului operaţional al restaurantelor (+148,6%) şi al EBITDA (+139,3%). Şi în cazul Taco Bell, ultimul trimestru al anului 2023 a fost notabil, marja EBITDA fiind de 11,7%.

KFC Italia a devenit, de asemenea, profitabilă în 2023, cu un profit net de 3 mil. lei, într-un an în care EBITDA a crescut cu 436%, iar marja se află la un nivel confortabil de 9,4%.

KFC Moldova, cu cele două restaurante din Chişinău, a avut din nou o performanţă excelentă, cu un profit net de 2,8 mil. lei (+42,6% faţă de anul trecut). Unităţile operate de Sphera în Moldova au avut creşteri de două cifre în 2023 pe toţi indicatorii importanţi: vânzări (+18,4%, la 20,59 mil. lei), profit operaţional la nivelul restaurantelor (+42,5%, la 3,78 mil. lei), EBITDA (+35,2%, la 3,66 mil. lei). Şi pentru KFC Moldova, trimestrul patru din 2023 a fost remarcabil, marja EBITDA fiind de 20,2%.

Pizza Hut şi-a intensificat procesul de eficientizare în ultimul trimestru al anului, prin reconfigurarea reţelei, care a avut în vedere uniformizarea brandurilor Pizza Hut şi Pizza Hut Delivery şi este de aşteptat ca, pe termen mediu, să se vadă efectele pozitive ale acestei reorganizări.

Rezultatele bune la nivelul companiilor se datorează unor volume mai mari de vânzări, strategiei eficiente de preţ şi măsurilor riguroase de control al costurilor. În pofida costurilor în creştere şi a unor presiuni fiscale suplimentare (majorări de taxe, ale salariului minim), printr-un management adecvat, cheltuielile în restaurante au crescut într-un ritm mai lent decât vânzările. Astfel, Sphera a realizat în 2023 un profit operaţional al restaurantelor cu 45,7% mai mare faţă de 2022. Compania încheie anul cu un nivel confortabil al profitabilităţii, marja EBITDA situându-se la 10,1%.

T4 2023 continuă seria recordurilor

O contribuţie importantă la rezultatele finale pe anul 2023 a avut-o trimestrul patru, cel mai bun din istorie în ceea ce priveşte vânzările, EBITDA şi profitul net. Sphera a înregistrat, de asemenea, creşteri excelente ale profitului operaţional al restaurantelor şi o marjă EBITDA notabilă, de 13,5%.

"Rezultatele financiare obţinute în 2023 consolidează poziţia Sphera Group de lider în industria de food service. Pe lângă cifra impresionantă a vânzărilor, performanţa vine şi din faptul că am înregistrat creşteri procentuale de două şi chiar de trei cifre pentru majoritatea indicatorilor şi brandurilor. Este rezultatul unei strategii pe care am urmat-o cu consecvenţă şi care se bazează pe eficienţă, eficientizare, management riguros al costurilor şi pricing inteligent. Ne bucurăm să vedem că eforturile noastre sunt validate şi de încrederea investitorilor, preţul acţiunilor Sphera crescând semnificativ peste evoluţia indicelui BET. În 2024, vom continua să implementăm măsurile şi acţiunile care ne-au susţinut trendul de creştere, în beneficiul acţionarilor, clienţilor, echipei şi tuturor partenerilor noştri", a declarat Valentin Budeş, CFO Sphera Franchise Group.

În ultimul trimestru din 2023, Sphera a înregistrat venituri de 394,4 mil. lei, mai mari cu 6,8% faţă de T4 2022. Indicatorii de profitabilitate au înregistrat rate de creştere de două cifre - profitul operaţional al restaurantelor: +32,1%, EBITDA: +21,3%, profitul normalizat: +28,7% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2022.

Evoluţie excelentă a acţiunilor la Bursa de Valori Bucureşti

Acţiunile SFG au continuat evoluţia pozitivă în T4 2023, cu o creştere de 24,2%, cea mai bună performanţă dintre toate companiile incluse în indicele BET. Ţinând cont de dividendul plătit acţionarilor pe 10 octombrie, randamentul total al acţiunilor SFG în T4 2023 a fost de 29,8%.

În 2023, acţiunile SFG au fost al 3-lea cele mai performante din indicele BET, apreciindu-se cu 83,6% şi depăşind semnificativ indicele BET, care a crescut cu 31,8%. Randamentul total al acţiunilor SFG în 2023, incluzând dividendele plătite la 31 martie 2023 şi 10 octombrie 2023, a fost de 95,5%. 

APA NOVA
hidroelectrica.ro
aages.ro
fedbet.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Apr. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6687
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1404
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8125
Gram de aur (XAU)Gram de aur357.7647

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
domeniileostrov.ro
edevize.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
hipo.ro
32.aicps.ro
roenergy.eu
AIESEC
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb