Starea celor trei pacienţi depistaţi cu coronavirus este sub control

C.B.
Miscellanea / 29 februarie 2020

Starea celor trei pacienţi depistaţi cu coronavirus este sub control

Cei trei pacienţi depistaţi pozitiv cu coronavirus, în ţara noastră, sunt bine, Ministerul Afecerilor Interne infirmând stirile apărute privind înrăutăţirea stării de sănătate a bărbatului internat la Cluj.

Ministerul Afacerilor Interne face apel la polulaţie să se informeze doar din surse oficiale, în privinţa datelor referitoare la coronavirus.

"În România au fost confirmate 3 cazuri de infectare cu coronavirus, starea celor trei pacienţi fiind bună. Având în vedere informaţiile vehiculate în spaţiul public privind agravarea stării de sănătate a pacientului internat la Cluj, facem precizarea că, potrivit datelor transmise de DSP Cluj, starea bărbatului este staţionară, acesta neavând febră şi nici o evoluţie negativă. Facem, din nou, apel la mass-media sa nu mai transmită public informaţii neverificate din surse oficiale", transmite MAI.

Rezultatele analizelor pentru persoanele care au mai fost testate au ieşit negative, ceea ce înseamnă că nu au fost infectate cu coronavirus, mai anunţă MAI care subliniază că în acest moment, la nivel naţional, sunt 52 persoane în carantină şi 8.796 persoane în izolare la domiciliu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. ...insa nu se simte prea bine. aud ca a fost adus la Bucuresti pentru audieri.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2508
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5182
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5848
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1159
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.5521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb