Statele Unite şi Coreea de Sud efectuează cele mai importante exerciţii militare comune din 2018

F.D.
Internaţional / 22 august 2022

Statele Unite şi Coreea de Sud efectuează cele mai importante exerciţii militare comune din 2018

Statele Unite şi Coreea de Sud efectuează începând de astăzi cele mai importante exerciţii militare comune din 2018, în faţa ameninţării nucleare crescute a Coreei de Nord, a anunţat Seulul, relatează AFP, conform Agerpres.

Washingtonul este un aliat apropiat al Seulului în domeniul securităţii. Aproximativ 28.500 de soldaţi americani sunt staţionaţi în Coreea de Sud pentru a o proteja de statul vecin dotat cu armă nucleară.

Cele două ţări efectuează de mult timp exerciţii militare în comun pe care insistă să le descrie drept defensive, în timp ce Coreea de Nord le consideră o repetiţie înainte de o invazie.

Manevrele "Ulchi Freedom Shield" marchează reluarea antrenamentelor la scară largă între forţele americane şi sud-coreene după reducerea acestora din cauza pandemiei de COVID-19 şi marchează, de asemenea, un eşec diplomatic faţă de Phenian.

"Importanţa acestui exerciţiu comun este de a reconstrui alianţa dintre Coreea de Sud şi Statele Unite şi de a consolida structura de apărare comună prin desfăşurarea în mod obişnuit (...) de exerciţii şi antrenamente comune pe teren", a indicat Ministerul Apărării din Coreea de Sud.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0865
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4207
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4685
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7811
Gram de aur (XAU)Gram de aur567.2841

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
gustulitaliei.ro
sustenlandia.com
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb