Statul a ieşit din "Intercontinental"

Raluca Ungureanu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 7 iunie 2004

AVAS a vîndut luna trecută pachetul de acţiuni pe care îl mai deţinea la "Compania Hotelieră Intercontinental" (care administrează hotelurile "Intercontinental" şi "Lido"), reprezentînd 1,636% din capitalul social al emitentului. Vînzarea titlurilor a fost făcută la preţuri cuprinse între 250 lei şi 1.710 lei/acţiune, prin intermediul pieţei Rasdaq, susţin surse din piaţă. Statul a renunţat pentru prima dată la titluri ale "Companiei Hoteliere Intercontinental" în iulie 1994, cînd a vîndut căre PAS "Intercontinental" un pachet de acţiuni reprezentînd 8% din capitalul social al emitentului. Ulterior, în iunie 1995, asociaţia "Turismul în România" a achiziţionat de la stat 53,6% din titlurile Companiei Hoteliere.

În luna octombrie a aceluiaşi an, APAPS a mai vîndut 2,99% din capitalul social al emitentului în favoarea Asociaţiei Salariaţilor. Pînă în prezent, structura acţionariatului a suferit modificări semnificative, noul acţionar ce deţine controlul companiei fiind "RHIC Holding" care are 49,124% din acţiuni. Un alt acţionar semnificativ este societatea "Lido" cu o participaţie de 11,983% la capitalul social al emitentului. Restul se află în posesia micilor acţionari.

"Compania Hotelieră Intercontinental" dispune de un capital social de 833,5 miliarde de lei divizat în acţiuni cu valoarea nominală 1.000 de lei. Societatea a fost transferată de la Bursa de Valori Bucureşti pe piaţa Rasdaq, în data de 25 martie 2003. Titlurile emise sînt listate sub simbolul RCHI. Ultima tranzacţie a fost raportată la 4 iunie 2004, la preţul mediu de 422 lei/acţiune.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0871
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3558
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8560
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.6214

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb