STELIAN ION:"Proiectului de desfiinţare a Secţiei speciale îi lipseşte ceva"

S.B.
Miscellanea / 31 august 2021

"Proiectului de desfiinţare a Secţiei speciale îi lipseşte ceva"

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, afirmă că proiectului Guvernului de desfiinţare a Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţiei "îi lipseşte ceva: nu atât alte amendamente, cât mai degrabă voinţa politică reală de a desfiinţa rapid SIIJ", informează news.ro.

"Răspunsul meu este simplu, în ciuda declaraţiilor agresive şi necolegiale ale unor colegi din PNL: dacă vreţi într-adevăr să desfiinţăm de urgenţă SIIJ, haideţi să o facem pur şi simplu, fără alte amendamente şi condiţionări! Avizul Comisiei de la Veneţia nu doar că susţine demersul, dar acest prim pas este chiar salutat de către Comisie", susţine el.

"După discuţia de ieri din coaliţie legată de eternul subiect al desfiinţării SIIJ, una dintre concluziile pe care le putem trage este că, într-adevăr, proiectului guvernului de desfiinţare a SIIJ îi lipseşte ceva: nu atât alte amendamente, cât mai degrabă voinţa politică reală de a desfiinţa rapid SIIJ", a afirmat Stelian Ion, marţi, într-o postare pe Facebook.

El a susţinut că a aflat, în şedinţa de coaliţie de luni, "noua opinie a colegilor din PNL pe tema desfiinţării SIIJ".

"Această opinie diferă de cele precedente. Dacă până acum această opinie era în sensul în care PNL era de acord cu desfiinţarea SIIJ oricum ar fi fost ea, în forma guvernului sau cu amendamentul UDMR, acum colegii de coaliţie ne spun că sunt de acord cu desfiinţarea SIIJ cu respectarea avizului Comisiei de la Veneţia. Vestea pare una bună. Asta am susţinut şi noi până acum: trebuie să desfiinţăm SIIJ, cu refacerea competenţelor DNA şi DIICOT, aşa cum ne-am asumat în programul de guvernare. Dar ceea ce adaugă acum discuţiei colegii din PNL este că se condiţionează desfiinţarea SIIJ de rezolvarea concomitentă a problemei mai vechi a numărului mare de plângeri penale pe care justiţiabilii nemulţumiţi le fac împotriva magistraţilor. O chestiune amintită în avizul său de către Comisia de la Veneţia, fără a fi impusă ca o condiţionare pentru desfiinţarea SIIJ", a adăugat ministrul Justiţiei.

Stelian Ion a arătat că, în opinia sa, această problemă poate fi discutată în cadrul mai larg al reformei justiţiei şi al adoptării noilor legi ale justiţiei.

"Sigur, putem discuta orice nouă propunere. O vom discuta şi pe aceasta. Dar de ce această nouă temă a discuţiei va putea mai degrabă să temporizeze procesul de desfiinţare a SIIJ? Pentru simplul fapt că această problemă ar fi putut fi discutată pe perioada verii, dacă cei care o invocă acum ar fi acceptat invitaţiile repetate pe care le-am făcut de a ne întâlni şi a mai tranşa din problemele legate de legile justiţiei. Avizul a fost emis în data de 5 iulie. A trebuit să treacă aproape două luni pentru a avea această interpretare a avizului Comisiei de la Veneţia? În ciuda bunelor intenţii declarate odată cu lansarea acestei noi variante, efectul poate fi contrar: complică discuţia, amână decizia, nu garantează că UDMR va renunţa la amendamentul său, dimpotrivă, mai adaugă o condiţionare care nu este impusă de nimeni în această etapă. În niciun caz de Comisia de la Veneţia", a continuat el.

Ministrul Justiţiei a îndemnat ca desfiinţarea Secţiei speciale să fie făcută "pur şi simplu, fără alte amendamente şi condiţionări".

"Răspunsul meu este simplu, în ciuda declaraţiilor agresive şi necolegiale ale unor colegi din PNL: dacă vreţi într-adevăr să desfiinţăm de urgenţă SIIJ, haideţi să o facem pur şi simplu, fără alte amendamente şi condiţionări! Avizul Comisiei de la Veneţia nu doar că susţine demersul, dar acest prim pas este chiar salutat de către Comisie. Aşa cum se susţine şi în avizul Comisiei de la Veneţia, «desfiinţarea SIIJ este doar primul pas în această reformă». Ceilalţi paşi, celelalte discuţii, propuneri de reformă, le putem face în contextul legilor justiţiei", a conchis Stelian Ion.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, declara, luni, la finalul şedinţei coaliţiei, că desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie nu se poate face decât prin consens şi în continuare se caută acel consens în coaliţia de guvernare.

"Desfiinţarea SIIJ nu se poate realiza decât în Parlament, doar pe o formă a proiectului de lege care să fie susţinută de toate formaţiunile politice din coaliţie. Căutăm în continuare acea formă care să întrunească consensul partidelor din coaliţie", declara, luni seară, Ludovic Orban.

Potrivit acestuia, în cadrul şedinţei a existat o discuţie care ar putea duce la găsirea unei soluţii.

"Astăzi a fost o discuţie care sper să ducă la o soluţie care să poată să aducă consensul", afirma Orban, precizând că Ministerul Justiţiei va veni cu o nouă propunere pe care se va încerca obţinerea consensului.

Ludovic Orban afirma că "este o prioritate desfiinţarea SIIJ".

"Sunt convins că vom găsi o soluţie (...) Şi pentru mine a fost o noutate subiectul din perspectiva în care a fost pus. Aţi văzut că am avut o prezenţă la şedinţa coaliţiei, care a venit odată cu domnul prim-ministru. Vreau soluţia, să văd dacă soluţia propusă...", declara Orban.

Întrebat dacă a înţeles care este soluţia propusă de senatorul Iulia Scântei, Orban afirma: "Nu, nu, nu. Am înţeles că textul proiectului aşa cum a fost adoptat de Guvern şi cum a fost adoptat de Camera deputaţilor nu este conform cu recomandările comisiei de la Veneţia. Am zis - atunci doamna Scântei şi echipa care a lucrat cu Ministerul Justiţiei să vină cu soluţia".

De asemenea, liderul PNL susţinea că nu s-a explicat clar ce nu este conform cu recomandările Comisiei de la Veneţia.

Premierul Florin Cîţu anunţa, înaintea şedinţei, că va propune să se discute despre desfiinţarea Secţiei speciale, având propuneri concrete în acest sens.

"Dacă se ia în considerare în totalitate opinia Comisiei de la Veneţia avem soluţia pentru a ieşi din acest impas temporar", afirma premierul.

Senatorul Iulia Scântei l-a însoţit pentru a prezenta liderilor coaliţiei soluţia identificată pentru a obţine consensul.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Panaramele usr iste vor sa si scape penalli de puscarie

    iarasi petarda asta de avocat cu desfiintarea SS!! handilaule, mai stii si altceva? sau asta e singura tema pentru cretinii care va voteaza?

    Corect. Îi lipsește un ministru de justiție adevărat.

    Unde e milionul de oameni sa apere justitia in strada? Aa... nu mai avem voi sa protestam acum. Repede: schimbati-va statusul pe Facebook, asta o sa aduca schimbare in tara noastra!

    1. Lipseste o lege a raspunderii procurorilor si judecatorilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

26 Ian. 2022
Euro (EUR)Euro4.9443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3840
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7621
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9238
Gram de aur (XAU)Gram de aur260.3177

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro