Storia anunţă că ţara noastră are peste 2,5 milioane de locuinţe neocupate, dintre care peste 218.000 în Bucureşti, aproape 62.000 în oraşele din judeţul Iaşi şi peste 50.000 în mediul în cele din judeţele Constanţa, Braşov şi Timiş, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
Datele centralizate din recensămintele din 2011 şi 2021 (ultimul desfăşurat în 2022) arată că, în interval de un deceniu, fondul total de locuinţe a crescut cu 13,7%, până la peste 9,9 milioane de unităţi. În acelaşi timp, numărul locuinţelor neocupate a avansat mult mai rapid, cu 76,4%, de la 1,4 milioane la peste 2,5 milioane. Practic, un sfert din locuinţele existente în România erau nelocuite în 2021, notează documentul.
Fenomenul este cu atât mai relevant cu cât piaţa imobiliară a cunoscut scumpiri accelerate. Potrivit unei analize recente Storia, preţul mediu al unei locuinţe din Bucureşti a crescut cu 70% între 2019 şi 2025, ajungând la aproximativ 2.000 de euro/mp. În Braşov şi Sibiu, preţurile aproape s-au dublat, iar în Cluj-Napoca au urcat cu 93%, până la circa 3.200 de euro/mp. Creşteri de peste 80% au fost raportate şi în Constanţa, Craiova sau Oradea.
În Bucureşti, fondul locativ a ajuns la aproape 1,04 milioane de unităţi în 2021 (+22,6% faţă de 2011), însă numărul locuinţelor neocupate a crescut cu 137,5%, la peste 218.000. Ponderea acestora s-a dublat, de la 10,9% la 21,1%, transmite studiul.
În judeţul Ilfov, dezvoltarea a fost şi mai accelerată: fondul total de locuinţe a crescut cu 89%, la aproape 282.000 de unităţi, dintre care circa 80.000 sunt neocupate. În mediul urban din Ilfov, aproape 28% din locuinţe sunt goale.
Iaşi se remarcă prin cea mai mare creştere procentuală: peste 127.000 de locuinţe nelocuite în 2021, de trei ori mai multe decât în 2011, reprezentând 31,3% din fondul total. Creşteri importante au fost înregistrate şi în Timiş, Braşov, Constanţa şi Bihor, unde aproximativ un sfert sau chiar o treime dintre locuinţe sunt neocupate.
La polul opus, judeţele Cluj, Sibiu şi Dolj au avut cele mai reduse creşteri procentuale. În mediul urban, Cluj are cea mai mică pondere a locuinţelor neocupate dintre marile pieţe imobiliare - 19,3%, sub nivelul Capitalei.
Potrivit reprezentanţilor Storia, valorificarea locuinţelor goale ar putea contribui la creşterea ofertei şi la îmbunătăţirea accesibilităţii locuirii, mai ales într-un context în care livrările de locuinţe noi ar putea scădea, pe fondul reducerii autorizaţiilor de construire.
Explicaţiile pentru discrepanţa dintre numărul de locuinţe existente şi cele ocupate ţin de migraţia externă şi internă, de moşteniri nevalorificate, dar şi de achiziţiile în scop investiţional. În unele cazuri, locuinţele sunt închiriate fără forme legale, ceea ce poate distorsiona datele oficiale.
Cert este că, în ultimul deceniu, numărul locuinţelor neocupate a crescut în toate judeţele României, fără excepţie, atât în mediul urban, cât şi în cel rural - un fenomen care contrastează puternic cu dinamica accelerată a preţurilor din marile oraşe, precizează Storia.



















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.02.2026, 16:43)
Este normal să avem un număr mare de locuințe neocupate, în condițiile în care datorită "performanțelor" ilustrilor care ne păstoresc, tineretul (și nu numai) a luat drumul străinătății iar satele s-au depopulat galopant și după decesul proprietarilor casele ramase în paragină se dărâmă invadate de buruieni.