Abonament gratuit
Videoconferinţa “FONDURI EUROPENE”Videoconferinţa “FONDURI EUROPENE”
Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”

STREINU-CERCEL, DESPRE CRIZA SANITARĂ:''Noi am scris legislaţia acum pe genunchi, aşa au fost vremurile''

G.U.
Miscellanea /

''Noi am scris legislaţia acum pe genunchi, aşa au fost vremurile''

Medicul Adrian Streinu-Cercel afirmă că legislaţia în domeniul sanitar în timpul pandemiei a fost scrisă "pe genunchi", pentru că aşa au fost vremurile, motiv pentru care a "ieşit cu erori", potrivit Agerpres.

"Vom scăpa de pandemia asta, cu siguranţă. Câţi dintre noi, nu ştiu să vă spun, dar vom scăpa de ea. Vor veni celelalte generaţii care trebuie să fie şi ele protejate şi să ştie din timp ce au de făcut. Noi am scris legislaţia acum pe genunchi, aşa au fost vremurile. Pe genunchi am scris-o, cu erori a ieşit. Multe, puţine, nu asta este problema. Important este că acum avem ce să utilizăm şi trebuie puse în practică. Pe urmă le schimbăm, evident", a declarat Steinu-Cercel astăzi, într-o conferinţă de presă organizată la sediul central al PSD.

Întrebat dacă este de acord cu specialiştii care spun că Hidroxiclorochina s-a dovedit ineficientă şi chiar a mărit rata de mortalitate a pacienţilor cu COVID-19, medicul a răspuns că pot apărea probleme doar dacă dozajul este prea mare.

"Noi folosim în mod constant Plaquenil, dar îl folosim intr-o doză mică, nu în doză mare. Plaquenil e folosit de zeci de ani, nu este un medicament nou, mă rog, Hidroxiclorochina, nu e nimic nou sub soare, problema este că fiecare boală îşi are indicaţia în funcţie de o anumită concentraţie a medicamentului. La cei care au dat doze mari, şi vezi exemplul Franţei, au avut probleme. Noi am dat doze mai mici şi nu am avut nicio problemă legată de Hidroxiclorochină, ba, mai mult, aceasta dată de la început face bine. La cazurile severe, Hidroxiclorochina nu îşi mai are locul, nici Remdesivir", a explicat Streinu-Cercel.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
Nuclearelectrica

Curs valutar BNR

20 Oct. 2020
Euro (EUR)Euro4.8738
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1289
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5467
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3552
Gram de aur (XAU)Gram de aur253.0441

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

AAGES GROUP
ROMANIAN ENERGY DAY 2020
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
14 Noiembrie - Noaptea Muzeelor
Legal Accelerators
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie