STUDIU DELOITTE:  Liderii de business se aşteaptă ca automatizarea să dezvolte forţa de muncă cu 27%

I.A.
Companii / 16 septembrie 2019

Dinu Bumbăcea

Dinu Bumbăcea

Liderii de business se aşteaptă ca soluţiile de automatizare precum roboţii, sistemele care pot învăţa (machine learning) şi procesarea limbajului natural să dezvolte forţa de muncă cu 27% în următorii trei ani, conform celui mai recent studiu Deloitte Automation with Intelligence, efectuat în rândul a peste 500 de organizaţii din 26 de ţări, inclusiv din ţara noastră, se arată într-un comunicat remis Redacţiei noastre.

Această creştere reprezintă echivalentul suplimentării cu 2,4 milioane de angajaţi cu normă întreagă în cele 500 de organizaţii din toată lumea care au participat la studiul Deloitte, având aşadar un potenţial semnificativ de a creşte productivitatea şi de a îmbunătăţi experienţa angajaţilor la locul de muncă.

Peste jumătate (58%) dintre organizaţii au implementat cel puţin o soluţie de automatizare, mai arată studiul. Deşi încă mic, numărul companiilor care au extins soluţiile de automatizare s-a dublat în ultimul an. Conform studiului, 8% dintre echipele de management au implementat peste 50 de astfel de soluţii în companiile lor, faţă de 4%, în 2018. Totuşi, în ciuda creşterii gradului de adopţie a tehnologiilor de automatizare, o proporţie semnificativă de lideri de business nu au prognozat impactul acestor tehnologii asupra angajaţilor lor, relevă raportul. Astfel, 60% dintre echipele de management încă nu au analizat dacă automatizarea va necesita organizarea de noi traininguri pentru angajaţi, iar 44% dintre ei nu au evaluat dacă automatizarea va schimba rolurile şi sarcinile angajaţilor şi modul în care acestea sunt îndeplinite.

Deschiderea angajaţilor faţă de aceste tehnologii tinde să crească semnificativ pe măsură ce organizaţiile avansează în cadrul procesului de implementare a soluţiilor de automatizare. De exemplu, 32% dintre liderii ale căror organizaţii sunt în faza de testare a acestor soluţii spun că angajaţii nu sunt deschişi faţă de acestea, faţă de doar 12%, în organizaţiile care implementează sau deja au extins astfel de soluţii.

Dinu Bumbăcea, Partener coordonator Consultanţă, Deloitte România, a declarat: "Mediul de business evoluează acum de la faza de identificare a soluţiilor de a digitaliza munca - prin roboţi care pot automatiza procesele repetitive, bazate pe reguli stricte - către faza de transformare a acestor soluţii într-unele mai inteligente, prin integrarea inteligenţei artificiale. În România, companiile din domeniul telecomunicaţiilor şi al serviciilor financiare sunt printre primele care au implementat noi moduri de lucru şi noi tehnologii, deşi într-un ritm mai lent decât semenii lor din vest".

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Recunosc ca nu ma duce capul Cum poate automatizarea sa conduca la cresterea fortei de munca ,in aceasi societate ?Multumesc

    1. se refera la cresterea fortei de munca prin robotii, boti , creste productivitatea , probabil si calitatea in unele domeni

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0422
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9763
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.4646

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
aiiro.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb