STUDIU EJOBS:  52% dintre angajaţi se aşteaptă să le crească salariul în 2017

Alexandra Cismaru
Companii / 28 februarie 2017

 52% dintre angajaţi se aşteaptă să le crească salariul în 2017

39% dintre aceştia au în plan să-şi schimbe locul de muncă

Angajaţii din ţara noastră sunt optimişti în ceea ce priveşte evoluţia lor profesională în acest an, în condiţiile în care 52% se aşteaptă să le crească salariul, iar 39% au în plan să-şi schimbe locul de muncă, pe fondul unui optimism legat de evoluţia pieţei muncii în 2016, potrivit unui studiu realizat de eJobs.

Sondajul a fost realizat în perioada 1 ianuarie - 17 februarie 2017, pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional de 1.350 angajaţi.

"Astfel, 52% dintre români cred că vor primi o mărire de salariu în următoarele 12 luni, în timp ce 39% spun că au în plan să-şi schimbe locul de muncă anul acesta, aspirând la o situaţie profesională mai bună şi la venituri mai mari", se arată în studiu.

Aşadar, aproape jumătate (47%) dintre români cred că numărul locurilor de muncă va creşte în următoarele 12 luni, arată studiul eJobs. Un procent semnificativ dintre respondenţi (69%) consideră că cererea angajatorilor va fi în special pentru forţă de muncă specializată.

Studiul precizează: "În ceea ce priveşte uşurinţa cu care ar putea să-şi găsească un job, bărbaţii sunt mai încrezători decât femeile - 52% dintre bărbaţi cred că le va fi uşor să-şi găsească un job în 2017, versus 46% dintre femeile care au răspuns la acest studiu. Studenţii şi tinerii sunt cei mai optimişti că-şi vor găsi un loc de muncă în acest an, 64% mizând că vor face acest lucru cu uşurinţă".

Totodată, deşi 23% dintre români declară că sunt mulţumiţi şi chiar foarte mulţumiţi cu actualul loc de muncă, 54% cred că este loc de mai bine, iar 23% nu sunt deloc fericiţi la job. Majoritatea angajaţilor români participanţi la sondajul eJobs s-au declarat mulţumiţi şi foarte mulţumiţi de proximitatea locului de muncă faţă de casă (61%), de siguranţa locului de muncă (59%), de atribuţiile pe care le au (55%) sau de echipa cu care lucrează (54%).

Din punct de vedere al oportunităţilor, 54% din participanţi s-au declarat nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de oportunităţile de promovare din cadrul companiei în care lucrează. În ceea ce priveşte atitudinea şefilor, 46% dintre români sunt mulţumiţi şi foarte mulţumiţi de relaţia cu superiorul direct, în timp ce 26% spun că nu au o relaţie prea bună.

În acelaşi timp, peste jumătate (63%) dintre salariaţii români apreciază că nivelul de stres la actualul loc de muncă este mare, femeile fiind mai stresate la job decât bărbaţii (64% dintre femei vs 62% dintre bărbaţi).

Pentru 2017, cei mai mulţi dintre angajaţii participanţi la sondajul eJobs (61%) afirmă că sunt atenţi la ofertele de joburi care apar în piaţă, 31% dintre aceştia consultă săptămânal site-urile de recrutare, în timp ce 30% caută zilnic oferte noi de angajare.

Studiul arată că aproape 40% din angajaţii din segmentul de vârstă +45 de ani sunt cei mai activi în căutarea unui loc de muncă, căutând zilnic oportunităţi de carieră.

Datele sondajului arată: "Mai mult decât atât, 39% dintre respondenţii studiului spun că se gândesc să-şi schimbe locul de muncă în 2017. Pe lângă motivele de ordin financiar (24% indica salariul ca motiv pentru schimbarea jobului), cei mai mulţi români (27%) vor să-şi schimbe jobul întrucât consideră că abilităţille lor profesionale nu sunt exploatate la maxim de către angajator".

27% din respondenţi şi-ar schimba locul de muncă actual pentru un job mai potrivit abilităţilor şi aspiraţiilor lor, 24% pentru un salariu mai bun, iar 12% dintre aceştia şi-ar schimba locul de muncă actual pentru o stabilitate mai mare.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb