Abonament gratuit

STUDIU KEYSFIN: Afacerile cu flori vor creşte în 2020 cu aproximativ 15%

D.F.
Miscellanea /

 Afacerile cu flori vor creşte în 2020 cu aproximativ 15%

Afacerile cu flori vor creşte în 2020 cu aproximativ 15%, până la 450 milioane de lei, potrivit estimărilor analiştilor KeysFin.

Conform sursei citate, afacerile cu flori au crescut considerabil în ultimii cinci ani, cu 96% faţă de 2014 şi cu 6% faţă de 2017, la 330 milioane de lei în 2018.

"Florile nu sunt doar frumoase, ci pot fi şi profitabile. Business-urile din domeniul floral au căpătat avânt în ultimii ani şi nu putem să nu remarcăm faptul că peste 90% din antreprenorii din domeniu sunt români. Creativitatea acestora şi pasiunea pentru aranjamente florale cu siguranţă că şi-au spus cuvântul, însă, pentru ca piaţa locală să înflorească şi mai mult, este nevoie de o strategie clară şi de investiţii susţinute şi în ceea ce priveşte cultivarea florilor. Momentan, creşterea acestui sector a venit doar din consum, însă cu siguranţă că poate veni şi din producţie dacă vor exista iniţiative în acest sens", a declarat Roxana Popescu, managing director al KeysFin.

În 2018, numărul companiilor care activează în domeniu a fost cu 36% mai mare decât în 2014, în urma analizei calitative rezultând peste 830 de companii în industria florilor.

Cu toate acestea, nu toate sunt afaceri înfloritoare, semnalează KeysFin, conform căreia din totalul celor peste 830 de companii analizate, 387 au înregistrat profit, 373 au avut pierderi, iar restul au avut un rezultat nul în 2018. Pe de altă parte, în acelaşi an, rezultatul net al business-urilor din domeniul floral (profit minus pierdere netă) a evoluat în ritm susţinut, reuşind să treacă de la o pierdere de 12,5 milioane de lei în 2014, la un profit de peste 20 de milioane de lei în 2018.

În topul celor mai mari companii locale din domeniul floral, după cifra de afaceri, se află: Comgaby Moln SRL (florăriile Magnolia: 31,6 milioane de lei), Flowers Market Holland SRL (26,1 milioane de lei) şi Flor de los Andes SRL (17,6 milioane de lei în 2018). Toate cele trei sunt deţinute de investitori români şi, mai mult decât atât, dintre cele peste 830 de companii analizate, doar 20, respectiv 2% - sub marja statistică de eroare de 3%, sunt controlate de investitori străini.

Comerţul internaţional de plante vii şi produse de floricultură al României (exporturi plus importuri) a înregistrat o creştere de 2,7% faţă de 2017 şi 5,8% faţă de 2014, la aproape 136 milioane de euro în 2018. Analiştii KeysFin atrag însă atenţia asupra majorării deficitului comercial (exporturi minus importuri), care a avansat cu 3,5% faţă de 2017 şi a fost cu 6,6% peste nivelul din 2014, la 130 de milioane de euro în 2018.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS