Studiu Randstad: Sectorul IT domină topul 3 celor mai atractivi angajatori din România

R.S.
Miscellanea / 12 aprilie

Studiu Randstad: Sectorul IT domină topul 3 celor mai atractivi angajatori din România

Sectorul IT domină topul 3 celor mai atractivi angajatori din România, conform rezultatelor Randstad România Employer Brand Research 2024. Microsoft se menţine pe primul loc, pentru al treilea an consecutiv, Cognizant se clasează pe locul al II-lea, iar Philips (Versuni) ocupă locul al III-lea. Industria IT rămâne cel mai atractiv sector pentru români, care evaluează un angajator în primul rând în funcţie de salariu, conform unui comunicat transmis redacţiei.

Potrivit comunicatului, echitatea, măsurată pentru prima dată în acest an de cercetare, se dovedeşte un element esenţial în alegerea unui viitor angajator, urcând direct pe poziţia a patra, înainte de evoluţia în carieră.

"Rezultatele cercetării din acest an ne arată că, printre tendinţele şi preferinţele în dinamică ale angajaţilor, de la un alt la anul, constanta care face diferenţa în relaţia organizaţii - forţă de muncă rămâne aceeaşi: brandul de angajator. Suntem, încă, în România, în etapa de rafinare a strategiilor dedicate acestei arii, pentru majoritatea companiilor, şi ne bucurăm să observăm că suntem tot mai des implicaţi în elaborarea acestora, că ne permite să contribuim la potriviri cu adevărat semnificative între talente şi angajatori", arată Mihaela Maranca, Country Manager, Randstad Romania.

În topul pe industrii realizat de Randstad România Employer Brand 2024, cele mai atractive companii sunt Microsoft - IT, British American Shared Services Europe - servicii, Ford automotive/producţie maşini, Continental - automotive/producţie componente auto, Antibiotice - producţie şi distribuţie farmaceutice, Philips (Versuni) - producţie, British American Tobacco Trading - FMCG, Nokia Networks - telecom, FM Logistics - logistică, Banca Transilvania - finanţe, eMAG - retail, Oscar Downstream - petrol şi gaze.

"Organizaţia BAT DBS Romania nu este doar un loc de muncă, ci şi o platformă pentru creşterea personală şi profesională, pentru dezvoltare la nivel global, având o cultură organizaţională puternică şi un angajament faţă de sustenabilitatea mediului înconjurător. Am adoptat o abordare holistică privind starea de bine a angajaţilor, am adoptat un program de lucru hibrid, pentru a integra momentele importante ce au loc la birou, aducând împreună echipele noastre diverse. Noul nostru birou, prietenos cu conceptul ESG, a fost proiectat pentru colaborare şi implicare, cu un etaj complet flexibil, multe săli de întâlnire pentru lucru individual sau în echipă, terase, lumină naturală şi design biofilic, zone de wellbeing şi relaxare, precum şi săli de jocuri." - BAT DBS Romania

"Antibiotice priveşte cu mândrie la tot ceea ce a realizat până în prezent şi vede viitorul cu multă determinare. Are deja un plan de afaceri «The Future Together» care creează vizibilitate de creştere şi de performanţă până în 2030. Primul pilon pe care se bazează planul de afaceri este cel de adaptare strategică a resursei umane. Aceasta înseamnă preocupare permanentă faţă de capitalul uman, din toate punctele de vedere: atragere şi formare de talente, dezvoltare permanentă a cunoaşterii şi competenţelor, remunerare şi beneficii adaptate la piaţa muncii din industria farmaceutică, gestiunea carierei profesionale, programe de well-being, flexibilitate, asigurarea unui climat organizaţional modern şi orientat către empatie, si multe altele. Ne onorează rezultatele ce vin în urma studiilor şi cercetărilor solid elaborate. Faptul că Antibiotice se poziţionează permanent ca un brand atractiv şi este considerat de către români un angajator de top în industria farmaceutică, ne provoacă să fim zi la zi tot mai buni." - Mihaela Murariu, Direcţia de Resurse Umane, Antibiotice SA

"În lumea dinamica a tehnologiei, Cognizant Romania creează experienţe valoroase atât pentru clienţi, cât şi pentru colegi, în echipele noastre, şi astfel, împreună, livrăm produse digitale de top apreciate de utilizatorii finali din întreaga lume. Pasiunea pentru tehnologie si dorinţa de inovare ne ţin conectaţi la obiectivul de excelenţă continuă." - Raluca Dolan, HR Manager, Cognizant Romania

"Banca Transilvania este un mediu dinamic, cu oportunităţi reale de dezvoltare într-o organizaţie puternică, recunoscută pentru magnetismul brandului său. Este locul în care eşti încurajat să faci the extra mile, dar şi motivat să descoperi impactul pe care munca ta o are în comunitate. BT înseamnă impact, oameni şi poveşti de viaţă. Tocmai din acest motiv noi suntem #PeopleofBT, iar propunerea noastră este să descoperi cine poţi fi în povestea noastră." - Banca Transilvania

"Suntem onoraţi să primim acest premiu, mai ales că anul trecut am derulat un amplu proces de recrutare, aducând în echipa Ford Otosan Craiova peste 1300 de membri noi. Ne bucurăm enorm că am reuşit să atragem un număr atât de mare de angajaţi, cu atât mai mult datorită aprecierii angajaţilor noştri existenţi, care au împărtăşit experienţelele lor pozitive, au subliniat condiţiile excelente de lucru şi au subliniat modul în care eforturile lor sunt recunoscute şi recompensate corespunzător. Crearea unui mediu de lucru pozitiv şi oferirea de oportunităţi de dezvoltare profesională sunt parte integrantă a ADN-ului Ford Otosan. Apreciem profund dedicarea echipei noastre şi pasiunea pe care aceştia o investesc în fiecare produs pe care îl construiesc. Transparenţa şi incluziunea sunt elemente esenţiale ale culturii noastre organizaţionale, iar menţinerea satisfacţiei şi bucuriei angajaţilor noştri în ceea ce priveşte munca lor zilnică reprezintă principala noastră direcţie." - Mujdat Tiryaki, Preşedinte Ford Otosan România şi director al fabricii Ford Otosan Craiova

"Povestea Continental Romania este scrisă în fiecare zi de cei peste 20.300 de colegi talentaţi şi dedicaţi din Carei, Iaşi, Sibiu şi Timişoara. Noi, #peopleofcontinental, contribuim la viitorul mobilităţii cu tehnologiile pe care le dezvoltăm şi le producem în centrele noastre de cercetare şi dezvoltare şi în unităţile de producţie din România. Setul nostru de valori şi cultura noastră organizaţională depăşesc interiorul companiei şi se reflectă în societate. Compania investeşte în oameni şi în dezvoltarea lor profesională, caută mereu să ofere un mediu de muncă cât mai atractiv, indiferent că este vorba despre portofoliul de activităţi, infrastructură sau facilităţi. Totodată, suntem implicaţi în pregătirea viitoarei forţe de muncă prin programe dedicate studenţilor, clase de şcolarizare duală şi prin parteneriate strategice cu instituţiile de învăţământ universitare şi preuniversitare. Nu în ultimul rând, suntem membri activi ai comunităţilor în care suntem prezenţi şi oferim constant sprijin acestora, alături de colegii noştri". - Roxana Deteşan, Head of Country Communications Continental Romania.

Dacă anul trecut erau diferenţe mari între sectoarele de activitate, raportat la indicele de atractivitate, în 2024, şapte au procente apropiate sau identice. Competiţia pe talente nu mai are loc astfel doar între companiile din acelaşi sector, ci şi cu alte sectoare. Aceasta înseamnă că, în cazul a două oferte similare la nivel salarial, din sectoare diferite, va câştiga organizaţia cu bradul de angajator mai puternic, se arată în comunicat.

Ce îşi doresc angajaţii români, în 2024?

În România, printre principalii cinci factori care influenţează alegerea locului de muncă, pe primul loc se situează pachetul salarial atractiv, fapt deloc surprinzător, având în vedere că ţara noastră se află în topul ţărilor din UE cu inflaţia cea mai mare, în 2023. Urmează atmosfera la locul de munca, stabilitatea locului de munca şi echitatea (criteriu nou introdus in sondaj, situat pe locul 4).

Cele mai importante diferenţe dintre aşteptările angajaţilor şi cum evaluează aceştia angajatorul curent sunt date de: 1. salariu şi beneficii (doar 12% dintre respondenţi afirmă ca, în 2023, au primit majorări care acoperă inflaţia), 2. evoluţia în carieră (un aspect relativ uşor de îmbunătăţit şi foarte important, mai ales pentru generaţia Z), 3. atmosfera la locul de muncă (aceasta, prin contribuţia managerilor de mijloc şi a liderilor de echipă, creează cultura organizaţională), se precizează în comunicat.

Legat de interesul faţă de relocare, 50% din angajaţi sunt dispuşi să se mute în alt oraş pentru un job, dacă primesc sprijin financiar din partea companiei (casă, transport, costuri legate de mutare). Mai mult de jumătate dintre respondenţi iau în considerare angajarea în străinătate, in 2024. Dacă ar fi să lucreze în altă ţară, talentele ar prefera Germania, Marea Britanie şi Spania sau Elveţia.

Dacă în 2023 cuvintele cheie ale anului erau incluziunea şi diversitatea, în 2024 acestora li s-au adăugat echitatea şi inteligenţa artificială. Unul din doi angajaţi consideră că angajatorul lor le valorizează experienţa şi abilităţile unice. Legat de inteligenţa artificială, aproximativ 1 din 5 angajaţi o folosesc deja în mod regulat.

Salariul prea mic comparativ cu costul vieţii, principalul motiv pentru demisie

Peste jumătate dintre angajaţii (53%) din România au demisionat sau iau în considerare să facă acest lucru, din cauza faptului că au salarii prea mici, raportate la creşterea costului vieţii. Procentul este mai ridicat în cazul femeilor şi al persoanelor cu educaţie peste medie. Primirea unei oferte de nerefuzat este, de asemenea, un motiv de demisie pentru 43% dintre respondenţi. Lipsa oportunităţilor de dezvoltare în carieră şi echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală sunt cauze pentru care 1 din 3 români şi-ar schimba locul de muncă. Clasica sintagmă oamenii nu îşi părăsesc compania, ci managerul pare a-şi pierde din valabilitate; remarcăm că relaţia cu managerul, motiv pe locul 6 anul trecut, în 2024 a ajuns pe 11, se menţionează în comunicat.

Agenţiile de recrutare sunt în uşoară creştere ca şi sursă de identificare a oportunităţilor de angajare. 28% dintre candidaţii care şi-au schimbat locul de muncă au făcut-o prin intermediul acestora. În rândul platformelor social media relevante pentru iniţiativele de angajare, TikTok şi-a dublat impactul faţă de anul trecut, creştere generată de Generaţia Z.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cica peste 50 la sută dintre angajații doresc să plece la lucru in străinătate în 2024 , wow Mama,cred ca rămânem fără angajați în România,ha ha ha,cred că visează să plece afară dar probabil o să rămână în România,apoi peste 50 la sută dintre ei doresc să demisioneze,na asta aș vrea să văd, evident numai visează să demisioneze și să aibă un loc de muncă mai bun, ăștia sunt sondaje de vrăjeală, să fim serioși,apoi vreau să văd la aceste companii cum discriminează la angajare, în funcție de vârstă aspect fizic, boală sau rasă sau gen,nu poți să te lauzi ca ești companie sustenabila și echitabilă dacă discriminezi angajații sau viitorii angajați intr un mod fascist și ilegal și inuman,vreau sa vad cum sunt aceste aspecte la aceste companii, și apoi mai vorbim în rest povești, sondajele ălea chiar sunt comice

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

APA NOVA
eximbank.ro
danescu.ro
boromir.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5777
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0370
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8147
Gram de aur (XAU)Gram de aur359.4834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
ccib.ro
tophotelconference.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb