STUDIU:Relaxarea prematură a restricţiilor în timpul vaccinării creşte riscul apariţiei variantelor coronavirusului rezistente la vaccin

G.U.
Miscellanea / 30 iulie

Relaxarea prematură a restricţiilor în timpul vaccinării creşte riscul apariţiei variantelor coronavirusului rezistente la vaccin

Relaxarea măsurilor barieră anti-COVID-19, precum purtarea măştii sau distanţarea fizică într-o perioadă în care încă se desfăşoară campania de vaccinare creşte sensibil riscul de apariţie a unor variante ale coronavirusului rezistente la vaccin, relevă un studiu publicat astăzi de revista Nature Scientific Reports şi preluat de agenţiile AFP şi EFE, informează Agerpres.

Pentru a estima cum ar putea suferi mutaţii coronavirusul SARS-CoV-2 ca reacţie la progresia şi acoperirea vaccinală, o echipă de cercetători din mai multe state europene au simulat probabilitatea ca o tulpină rezistentă la vaccinuri să apară într-o populaţie de 10 milioane de locuitori în următorii trei ani.

Modelul pe baza căruia s-a făcut estimarea integrează ca variabile procentul populaţiei vaccinate, rata de mutaţie a virusului şi viteza sa de transmitere, anticipând valuri epidemice succesive caracterizate prin creşterea numărului infectărilor urmată de scăderea acestora după reintroducerea restricţiilor.

În timp ce aproximativ 60% dintre europeni au primit cel puţin o doză de vaccin anti-COVID-19, acest studiu subliniază că întârzierea vaccinării în unele ţări ''poate face mai probabilă'' apariţia unei tulpini rezistente la vaccin, aşadar este necesar ''un efort de vaccinare cu adevărat global'' pentru atenuarea acestui risc.

Pe de altă parte, arată aceeaşi analiză, o relaxare a restricţiilor antiepidemice chiar şi după ce majoritatea populaţiei a fost vaccinată creşte de asemenea probabilitatea apariţiei unor variante rezistente. Autorii studiului indică drept posibilă cauză a acestei evoluţii fenomenul ''presiunii de selecţie'', adică atunci când există multe persoane vaccinate tulpina originală nu mai poate concura în faţa uneia rezistente.

Orice măsură ce diminuează transmiterea virusului, precum testarea extinsă, anchetele epidemiologice riguroase, sporirea secvenţierilor şi restricţionarea călătoriilor ''poate creşte probabilitatea extincţiei unui virus emergent'', sugerează cercetătorii, notează sursa citată.

Conform estimării acestora, odată cu atingerea pragului de 60% din populaţie vaccinată - cazul Europei în prezent - probabilitatea apariţiei unor variante rezistente la vaccin devine ridicată, prin urmare acest procent este insuficient pentru obţinerea imunităţii de grup.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Alte baliverne.Asa zisii specialisti vor sa ne distruga fizic si psihic.Ce dracu vor?

    Cred ca nici copiii mici nu mai cred in astfel de studii ale "specialistilor celor 30 de arginti"!

    Vaccinatii trebuie testati, asta este evident pentru cine a inteles cu adevarat ce sunt aceste terapii genice cu efect de vaccin si care este eficienta lor reala in fata infectarii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Apanova
anahotels.ro

Curs valutar BNR

24 Sep. 2021
Euro (EUR)Euro4.9491
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2167
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5700
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7803
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.8628

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Topul firmelor din Bucuresti 2021
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
bsenergyweek.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro