STUDIU REVEAL MARKETING RESEARCH: 6 din 10 mileniali folosesc aplicaţii financiare pentru a-şi gestiona mai bine banii

G.D.
Miscellanea / 9 august

6 din 10 mileniali folosesc aplicaţii financiare pentru a-şi gestiona mai bine banii

Revolut în colaborare cu Reveal Marketing Research a realizat un studiu prin care a dorit să afle care este percepţia cetăţenilor în legătură cu aplicaţiile financiare şi soluţiile digitale de management al banilor, în ce măsură aceştia consideră că îi ajută să-şi menţină controlul asupra banilor şi să fie mai responsabili cu finanţele personale, conform unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, chiar dacă fintech-ul este un sector financiar relativ tânăr, cel mai recent sondaj solicitat de Revolut şi realizat de Reveal Marketing Research a arătat că 78% dintre români au auzit de soluţii fintech sau de aplicaţii financiare, iar 47% dintre aceştia le folosesc în prezent.

Dacă aruncăm o privire mai atentă asupra rezultatelor, observăm că notorietatea soluţiilor fintech şi adopţia acestora sunt mai mari în rândul bărbaţilor, al segmentului de vârstă 25 - 44 de ani, şi printre cei cu studii superioare, decât în cazul restului eşantionului. Când vine vorba de comportamentul de utilizare, Milenialii - sub 35 de ani. - apelează la portofelele digitale oferite de aplicaţiile financiare într-un grad semnificativ mai mare (56%).

În ceea ce priveşte brand-urile din această piaţă, Revolut este aplicaţia fintech cu cea mai largă şi mai loială comunitate din România, aproape 80% dintre utilizatorii fintech fiind clienţi Revolut şi aproape jumătate dintre aceştia utilizând aplicaţia timp de cel puţin 1 an (48%).

Într-un context marcat impredictibilitate, românii sunt mai responsabili când vine vorba de gestionarea finanţelor personale. 33% dintre respondenţi au în plan să deschidă conturi de economii prin intermediul unei platforme digitale în anul următor, pentru a adăuga un plus de confort în viaţa lor de zi cu zi. Datorită transparenţei, vitezei şi uşurinţei de acces la bani în orice moment, în orice loc, produsele de economisire sunt, de departe, pe primul loc la toate categoriile de vârstă, când vine vorba de planificarea produselor financiare care urmează să fie adăugate la soluţiile fintech deja folosite. În special femeile (33,5%) intenţionează să apeleze la aplicaţii financiare pentru a economisi şi Milenialii (25-34 de ani, cu 37,2%).

Pe de altă parte, o altă treime din populaţie intenţionează cel puţin să îşi menţină stilul de viaţă actual, iar pentru asta românii sunt dispuşi să apeleze fie la un card de credit prin intermediul unei platforme digitale (27%) sau la credite de nevoi personale (20%). Cel mai ridicat nivel de interes faţă de creditele pentru nevoi personale se remarcă în rândul utilizatorilor de aplicaţii financiare din categoria de vârstă 45-55 de ani (22,8%), subliniază sursa citată.

În cazul tinerilor români de 18-24 de ani, investiţia în criptomonede (28%) sau în bursă (17%) devine o perspectivă din ce în ce mai atractivă faţă de eşantionul total (16% şi, respectiv, 12%). Produsele legate de siguranţă şi prevenţie, cum ar fi asigurările de sănătate, asigurările de viaţă şi pensiile private, sunt mai puţin atractive pentru GenZers (sub 24 de ani). Interesul pentru aceste categorii creşte odată cu vârsta, atingând vârful la categoria 45-55 de ani. Este o tendinţă normală care nu a fost schimbată dramatic de pandemie sau inflaţie. De asemenea, de la segmentul de peste 55 de ani, interesul scade, mai ales pentru pensia privată, deoarece este prea târziu să înceapă să economisească într-un astfel de produs. În schimb, cardurile de credit sunt unul dintre produsele pe care această categorie intenţionează să le adauge portofoliului de instrumente financiare în viitor (27%).

Membrii generaţiei Z manifestă de departe cel mai mare interes faţă de criptomonede, în timp ce bărbaţii tind să fie cu 50%-100% mai interesaţi decât femeile în activele cu risc, cum ar fi cripto şi tranzacţionarea pe bursă. Decalajul se măreşte pe măsură ce creşte şi percepţia în privinţa capitalului expus riscului, iar cel mai mare decalaj se înregistrează în privinţa intenţiei de a investi în criptomonede (21,5% dintre toţi respondenţii bărbaţi sunt interesaţi de cripto, faţă de 11,5% dintre femei).

Interesul în creştere al generaţiilor tinere faţă de criptomonede este evidenţiat şi de datele Revolut (anonimizate şi agregate). La sfârşitul lunii iulie 2021, numărul utilizatorilor interesaţi de cripto, în segmentul 18-24 ani, era cu 78% mai mare faţă de sfârşitul lunii iulie 2021. În termeni de creştere, categoria lor a fost urmată de generaţia "părinţilor", 45-54 ani cu +57%, în aceeaşi perioadă. Tendinţa a fost susţinută şi de iniţiativele de educarea a publicului în legătură cu criptomonedele, cum ar fi "Learn and Earn", o serie de cursuri incluse în special în aplicaţia Revolut pentru a îmbogăţi cunoştinţele clienţilor despre criptomonede şi tehnologia blockchain. Cursurile vor continua.

62% dintre respondenţi folosesc deseori aplicaţii de gestionare a banilor (internet banking/aplicaţii mobile banking), pe parcursul unei săptămâni, în timp ce 35% dintre cei chestionaţi consideră că acestea sunt foarte utile pentru îmbunătăţirea situaţiei lor financiare. Ambele afirmaţii anterioare au fost vizibile într-o măsură mai mare în cazul utilizatorilor fintech vs. non-utilizatori, înregistrând diferenţe de peste 15% între segmente, subliniază sursa citată.

Când vine vorba despre modul în care românii se raportează la soluţiile digitale şi la aplicaţiile financiare pentru a-şi rezolva problemele uzuale legate de gestionarea banilor, studiul a scos în evidenţă un pattern în comportamentul şi percepţia românilor, bazat pe segmentarea generaţională. Astfel, în timp ce frecvenţa de utilizare este mai mare pentru cei mai tineri de 45 de ani (66%), cei peste 45 de ani consideră într-o măsură mai mare că fintech-ul este foarte util pentru a-şi păstra echilibrul financiar (39%).

Principalele motivaţii care explică utilizarea în creştere a fintech-ului sunt strâns legate de experienţa eficientă din punct de vedere al costurilor şi fără probleme pe care o oferă clienţilor săi. Astfel, serviciile fintech sunt evaluate ca fiind mai ieftine (58%) şi mai rapide (57%) decât serviciile financiare tradiţionale, oferind în acelaşi timp fiabilitate şi securitate (37%).

În ceea ce priveşte motivele pentru care aleg să folosească soluţii fintech în locul serviciilor bancare tradiţionale, datele arată că bărbaţii tind să fie mai orientaţi spre costuri, în timp ce femeile acordă mai multă importanţă timpului câştigat. De asemenea, s-a putut observa că pentru cei peste 55 de ani, fiabilitatea şi securitatea oferite de aceste soluţii sunt importante într-o măsură semnificativ mai mare, se menţionează în comunicat.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Citiți raportul eurostat privind gradul de digitalizare pe categorii de vârstă în UE,cei din Romania care au între 25-35 de ani au o educație digitală mai slabă decât categoria de peste 65 de ani din Olanda adică pensionarii din olanda si veniți aici cu vrajeli din astea de doi bani,probabil sondajul a fost făcut la corporatiștii din această categorie de vârstă care nu reprezintă nici jumătate dintre ei,deci o altă manipulare prin sondaje acest lucru a devenit deja o modă

    revolt nui banca da da credite peste banii deponentilor la greu... sa vezi cand buseste si distractia asta....

    se pare ca pe fiecare ciclu nou de credit apar tehnologii noi ce deregularizeaza sau ocolesc vechile legi de control. 

    s c cret  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9297
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6851
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0142
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7419
Gram de aur (XAU)Gram de aur271.1673

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro