STUDIU REVEAL MARKETING RESEARCH:Responsabilizarea individuală şi iniţiativele companiilor vor contura viitorul sustenabilităţii

F.D.
Miscellanea / 11 octombrie 2022

Responsabilizarea individuală şi iniţiativele companiilor vor contura viitorul sustenabilităţii

În contextul interesului din ce în ce mai ridicat pentru sustenabilitate, Reveal Marketing Research investighează acest subiect şi este la a doua ediţie realizată cu susţinerea Kaufland România, OMV Petrom, OTP Bank România şi Rogalski Damaschin, prin intermediul Reveal Sustainability Panel Proprietary. Astfel, a realizat un studiu reprezentativ la nivel naţional pentru a identifica factorii cheie pentru crearea unei societăţi mai sustenabile în viziunea românilor, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.

Caracterul sustenabil al unui produs (68%) este mai important decât confortul oferit de proximitatea faţă de acesta (65%)

Potrivit sursei citate, schimbarea comportamentului oamenilor (76%) este percepută ca fiind cea mai importantă soluţie pentru a construi o societate sustenabilă.

Românii îşi doresc mai multă implicare din partea companiilor în iniţiative sustenabile, îndeosebi prin încurajarea reciclării (18%), educarea populaţiei înspre un stil de viaţă sustenabil (11%) şi prin utilizarea de materiale / ambalaje reciclabile (10%).

Adesea alegerea corectă nu este şi cea uşoară, iar românii sunt pregătiţi să parcurgă distanţe mai mari pentru a cumpăra produse sustenabile

Alegerea unui produs care corespunde atât nevoilor personale, cât şi de mediu nu este una uşoară pentru consumatori. Conform rezultatelor studiului, preţul accesibil (79%) completat de caracterul sănătos (ingrediente naturale - 72%) şi sustenabil (producţie în mod responsabil - 69%, grija faţă de mediul înconjurător - 67%) al produsului sunt cele mai importante atribute în alegerea unui produs.

Valori crescute ale acestor atribute sunt prezente în particular în cazul familiilor moderne şi a celor tradiţionale, segmente de consumatori cunoscute ca fiind ghidate în viaţa de zi cu zi de valori precum sănătate, siguranţă, grijă şi protecţie.

În aceeaşi ordine de idei, observăm poziţia medie ocupată de confortul oferit de proximitatea faţă de un produs (65%). Un scor semnificativ mai mare al atributului a fost înregistrat doar în cazul persoanelor mai în vârstă, respectiv a segmentelor maturilor fără partener şi seniorilor pensionari (70%), arată sursa citată.

Responsabilizarea individuală este pilonul de bază al unui prezent şi viitor sustenabil

Românii consideră că problemele de sustenabilitate actuale pot fi combătute în principal prin responsabilizarea cetăţenilor, reglementările guvernelor şi iniţiativele companiilor.

La o privire mai atentă, observăm că schimbarea comportamentului oamenilor (76%) este percepută ca fiind cea mai importantă soluţie pentru a construi o societate sustenabilă, urmată de schimbarea atitudinii guvernelor (74%) şi de schimbarea mentalităţii companiilor (74%). Dacă ne referim la profilele consumatorilor, tinerii (Generaţia Z şi tinerii profesionişti) sunt cei mai sceptici, iar senorii pensionari, cei mai optimişti referitor la viabilitatea pe termen lung a soluţiilor măsurate, între cele două categorii înregistrându-se o diferenţă de aproximativ 20 procente.

Despădurirea, principala problemă de sustenabilitate a ţării în viziunea românilor

Dacă ne referim la problemele de sustenabilitate din prezent, românii consideră distrugerea zonelor naturale ca fiind cea mai mare problemă cu care se confruntă ţara noastră (50%), şi a doua cea mai mare problemă la nivel global (38%), după poluarea aerului (42%).

Teama generalizată legată de distrugerea constantă a zonelor naturale şi de consecinţele acesteia asupra mediului şi calităţii vieţii îi determină pe 6 din 10 români să declare că în maximum 5 ani ar trebui dublate ca volum suprafeţele împădurite, precizează sursa citată.

Principala provocare a companiilor este să devină nişte promotori reali şi credibili ai iniţiativelor sustenabile

În ceea ce priveşte acţiunile companiilor care au cel mai mare potenţial să determine un comportament de consum mai responsabil în rândul cetăţenilor, se numără încurajarea reciclării (18%), practicarea unor preţuri accesibile pentru produsele sustenabile (12%) şi educarea populaţiei prin promovarea sustenabilităţii (11%). În aceeaşi ordine de idei, 6 din 10 români sunt de părere că dublarea suprafeţelor împădurite este o acţiune cu caracter sustenabil ce ar trebui implementată cu prioritate în următorii 5 ani, se mai arată în comunicat.

"Având în vedere că încrederea românilor în stat este una redusă şi în continuă derivă, aceştia se îndreaptă din ce în ce mai mult către sectorul privat, cerând răspunsuri din partea companiilor şi în cazul provocărilor societale mai largi cum ar fi sustenabilitatea. Dacă analizăm atitudinile consumatorilor observăm că aceştia sunt din ce în ce mai conştienţi de nevoia de a salva resursele planetei şi că îşi doresc o schimbare la nivelul mentalităţii şi comportamentului populaţiei. În acest context, o companie cu obiective sustenabile clar stabilite şi care deserveşte acestui scop social într-o manieră credibilă şi activă este tipologia de companie care va prospera pe viitor", a declarat Marius Luican, CEO al Reveal Marketing Research.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
cautavocat.ro
danescu.ro
arsc.ro
Gala Regista 2023

Curs valutar BNR

06 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9036
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5570
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9186
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4789
Gram de aur (XAU)Gram de aur274.4439

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro