STUDIU: Vaccinul anti-COVID-19 şi cel antigripal pot fi administrate în siguranţă în acelaşi timp

G.B
Miscellanea / 1 octombrie 2021

Vaccinul anti-COVID-19 şi cel antigripal pot fi administrate în siguranţă în acelaşi timp

Oamenii pot primi în condiţii sigure un vaccin COVID-19 şi un vaccin antigripal în acelaşi timp, procedura neavând un impact negativ asupra răspunsului imun produs de oricare dintre cele două, a concluzionat un studiu britanic publicat ieri, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Marea Britanie şi alte ţări din emisfera nordică se pregătesc pentru o iarnă grea şi posibilitatea unei creşteri a numărului cazurilor de gripă în condiţiile relaxării restricţiilor asociate COVID-19, inclusiv distanţarea fizică.

Vaccinurile cu doza de rapel (booster) pentru COVID-19 sunt administrate persoanelor vârstnice şi celor vulnerabile şi angajaţilor din sectorul sanitar în Marea Britanie, în timp ce premierul Boris Johnson a promis cel mai mare program de vaccinare antigripală din istorie în acest an.

Studiul, condus de Universitatea din Bristol, a constatat că reacţiile adverse raportate au fost în general uşoare până la moderate la testele efectuate cu trei vaccinuri antigripale şi unul dintre vaccinurile anti-COVID-19 Pfizer sau AstraZeneca.

''Acesta este un pas cu adevărat pozitiv, care ar putea însemna mai puţine programări pentru cei care au nevoie de ambele vaccinuri'', a declarat Rajeka Lazarus, consultant infecţionist la Spitalele Universitare Bristol şi Weston şi investigator principal pentru studii asupra vaccinurilor COVID-19.

''Rezultatele acestui studiu au fost prezentate în cadrul Comitetului comun pentru vaccinare şi imunizare (JCVI) pentru examinare şi îi va ajuta pe factorii de decizie în planificarea viitorului acestor programe importante de vaccinare'', a adăugat cercetătoarea.

Vaccinurile au fost realizate în aceeaşi zi, în fiecare braţ.

Participanţilor dintr-un grup li s-a administrat la o primă vizită un vaccin anti-COVID-19 şi un vaccin antigripal, urmate de un placebo la a doua vizită. Celor din alt grup li s-a administrat un vaccin anti-COVID-19 şi un placebo administrat în aceeaşi zi, urmate de un vaccin antigripal în a doua zi.

Studiul a constatat că 97% dintre participanţi şi-au exprimat dorinţa de a primi două vaccinuri în cadrul aceleiaşi vizite în viitor.

Studiul a implicat 679 de voluntari în 12 locaţii din Anglia şi Ţara Galilor, iar rezultatele finale urmează să fie publicate în jurnalul ştiinţific Lancet.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Desigur, trebuie facute simultan toate otravurile astea, ca sistemul imunitar al oamenilor sa se prabuseasca si astfel, sa crape "sclavii" mai repede, dupa dorinta stapanilor oculti!

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9717
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6980
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3465
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0023
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.2800

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb