SUA a votat în Congres aprobarea unui acord comercial cu Taiwanul

A.C.
Internaţional / 22 iunie 2023

SUA a votat în Congres aprobarea unui acord comercial cu Taiwanul

Camera Reprezentanţilor a aprobat miercuri un acord ce are ca temă consolidarea legăturilor economice ale Statelor Unite cu Taiwanul, un vot care ar putea provoca furia Beijingului, informează AGERPRES .

Pentru a fi ratificat, textul, considerat drept "istoric" de Taipei, trebuie să fie validat de Senatul american.

Acordul semnat la 1 iunie urmăreşte dezvoltarea comerţului dintre Washington şi Taipei prin armonizarea controalelor vamale, fluidizarea unei serii de norme şi introducerea unor mecanisme anticorupţie.

Legate din 1994 printr-un "cadru" pentru comerţ şi investiţii, Statele Unite sunt cel mai important partener şi furnizor de arme al Taiwanului.

Washingtonul şi Taipeiul au lansat discuţii bilaterale în iunie 2022, cu sfidarea Beijingului.

Deoarece China consideră Taiwanul, cu o populaţie de 24 de milioane de locuitori, una dintre provinciile sale pe care încă nu a reuşit să o reunifice cu restul teritoriului său după încheierea războiului civil chinez în 1949.

Regimul comunist priveşte cu nemulţumire apropierea operată în ultimii ani între autorităţile taiwaneze şi Statele Unite, care de câteva decenii furnizează insulei sprijin militar împotriva Beijingului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5102
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7242
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0718
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.4767

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb