SUA: Biden salută alegerea noului cancelar german şi speră să dezvolte ''relaţii puternice'' cu Berlinul

J.P.
Internaţional / 8 decembrie 2021

Biden salută alegerea noului cancelar german şi speră să dezvolte ''relaţii puternice'' cu Berlinul

Preşedintele SUA Joe Biden l-a felicitat miercuri pe noul cancelar german Olaf Scholz, afirmând că doreşte să dezvolte ''relaţii puternice'' între Washington şi Berlin, relatează AFP, citat de Agerpres.

''Felicitări noului cancelar al Germaniei Olaf Scholz. Aştept cu nerăbdare să dezvolt relaţiile puternice dintre cele două ţări ale noastre şi să lucrăm îndeaproape pentru a face progrese în ceea ce priveşte provocările globale actuale'', a scris preşedintele Statelor Unite pe Twitter.

Washingtonul se bazează acum pe noul lider social-democrat şi pe ministrul său de externe, ecologista Annalena Baerbock, pentru a lua poziţii mai ferme faţă de China şi Rusia.

Guvernul american a declarat că a discutat deja cu noul executiv german, chiar înainte de preluarea mandatului, miercuri, posibilitatea de a utiliza gazoductul controversat Nord Stream 2 dintre Rusia şi Germania ca pârghie pentru a descuraja Moscova să invadeze Ucraina.

Social-democratul Olaf Scholz a fost ales miercuri cancelar federal al Germaniei de Bundestag, punându-se astfel capăt definitiv celor 16 ani în care această funcţie a fost deţinută de Angela Merkel, notează AFP şi dpa.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb