SUA: Seism cu magnitudinea de 5,9 la graniţa dintre California şi Nevada

J.P.
Internaţional / 9 iulie 2021

Seism cu magnitudinea de 5,9 la graniţa dintre California şi Nevada

Un cutremur cu magnitudinea de 5,9 s-a produs joi după-amiază în apropiere de graniţa Californiei cu Nevada şi a fost resimţit în special în oraşul Sacramento, nefiind semnalate daune, relatează AFP, citat de Agerpres.

Potrivit Institutului american de geofizică (USGS), cutremurul a avut loc în nordul Californiei, la aproximativ 75 de kilometri de Carson City, în statul vecin Nevada.

Seismul a fost urmat de replici minore resimţite în zone ale acestor două state americane.

Serviciile de urgenţă ale biroului guvernatorului de California au declarat că ''monitorizează activ'' situaţia.

''Deşi nu există informaţii cu privire la daune sau victime, aceasta este o situaţie care evoluează rapid şi vor fi cunoscute mai multe detalii în următoarele ore'', au indicat sursele citate pe Twitter.

Potrivit USGS, este puţin probabil să fie înregistrate victime sau pagube ca urmare a localizării şi magnitudinii cutremurului.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3297
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7489
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7547
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3631
Gram de aur (XAU)Gram de aur629.3552

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb