SUA:  "Trump prezintă o vastă reformă fiscală pentru companii şi gospodării"

A.C.
Internaţional / 27 aprilie 2017

"Trump prezintă o vastă reformă fiscală pentru companii şi gospodării"

Casa Albă a prezentat miercuri o vastă reformă fiscală, descrisă ca "una dintre cele mai importante" din istoria Statelor Unite, pentru gospodării şi companii, reducând în special cota de impozitare de la 35% la 15% pentru cele din urmă, scrie AFP.

Reforma va reduce de la şapte la trei tranşele de impozitare pentru familii, cu un nivel maxim de 35% şi va permite companiilor să îşi repatrieze lichidităţile deţinute în străinătate plătind o singură dată impozit pentru această operaţiune, potrivit Agepres.

Această reformă, cea mai ambiţioasă din 1986 potrivit iniţiatorilor săi, va introduce, de asemenea, o bază de impozitare "teritorială" pentru firmele americane, au precizat într-o conferinţă de presă la Casa Albă secretarul Trezoreriei, Steve Mnuchin, şi consilierul prezidenţial pentru probleme economice, Gary Cohn.

Propunerea trebuie supusă Congresului pentru aprobare şi riscă să suporte modificări ţinând cont de diviziunile dintre republicani, partidul lui Donald Trump, şi opoziţia democrată, dar şi din rândul republicanilor având în vedere posibilele consecinţe asupra deficitului bugetar.

Steve Mnuchin a repetat miercuri că această reformă "se va finanţa singură" ţinând cont de efectele sale benefice asupra creşterii care, în schimb, va majora încasările fiscale.

Impozitul aplicat companiilor care vor decide să îşi repatrieze miliarde de dolari deţinute în prezent în străinătate nu a fost încă stabilit şi face obiectul discuţiilor cu Congresul, a precizat Steve Mnuchin.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2390
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5912
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6838
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0731
Gram de aur (XAU)Gram de aur598.3364

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb