SUA: Trump sugerează interzicerea vânzarii de arme persoanelor aflate sub supraveghere antiteroristă

Laura Boico
Internaţional / 16 iunie 2016

Candidatul republican la preşedinţia SUA Donald Trump a sugerat, ieri, să se interzică vânzarea de arme de foc persoanelor care figurează pe listele de supraveghere antiteroristă, relatează AFP.

Trump, care şi-a exprimat sprijinul ferm pentru dreptul cetăţenilor prevăzut de Constituţie de a avea arme, a scris pe Twitter că "se va întâlni cu responsabili care fac lobby în favoarea armelor de foc (NRA) şi care i-au susţinut candidatura, pentru a discuta despre o interdicţie de a cumpăra arme de foc pentru persoanele care se află pe lista de supraveghere antiteroristă sau pe o listă de interdicţie de zbor".

Acest important grup de lobby, National Rifle Association (NRA), care a afirmat marţi pe Twitter că astfel de interdicţii ar fi "ineficiente, neconstituţionale sau ambele", a precizat că ar fi fericită să-l întâlnească pe Donald Trump.

"Poziţia NRA cu privire la această problemă nu s-a schimbat. NRA consideră că teroriştilor nu ar trebui să li se permită să cumpere sau să deţină arme", a afirmat directorul NRA-ILA, aripa politică a grupului, Chris Cox.

Cu toate acestea, el a subliniat faptul că ar trebui să existe modalităţi, pentru americanii aflaţi din greşeală pe listele de supraveghere antiteroristă, de a fi retraşi de pe aceste liste. "Din păcate, preşedintele Obama şi aliaţii săi preferă «să se joace de-a politica» în legătură cu această problemă", a adăugat el.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb