SUA: Un bărbat a ucis 4 persoane şi apoi s-a sinucis

Ioana Dogaru
Internaţional / 27 februarie 2016

Un bărbat a deschis focul în apropierea unei case vineri în statul Washington din nord-vestul SUA şi a ucis 4 persoane, dintre care copii, înainte de a se sinucide, a anunţat poliţia, informează AFP.

"Bărbatul a tras asupra a patru persoane, inclusiv copii, şi după o confruntare cu poliţia, s-a sinucis", a declarat Ryan Spurling, purtător de cuvânt al poliţiei comitatului Mason, la o sută de kilometri de Seattle.

Potrivit mass-media locale, victimele făceau parte din familia criminalului, dar poliţia nu a confirmat.

Suspectul însuşi a chemat poliţia, care atunci a intervenit, transmite AFP.

"Am fost avertizaţi că patru persoane au fost împuşcate mortal într-o reşedinţă privată", a postat pe Twitter poliţia din Mason County.

Confruntarea cu poliţia a durat mai mult de trei ore, începând de la 18.30 GMT, într-o zonă împădurită, precizează sursa citată.

Suspectul a refuzat să se predea şi în timp ce poliţia încerca fără succes să negocieze, a întors arma asupra sa, potrivit France Presse.

Poliţia a postat pe Twitter fotografii arătând cel puţin cinci SUV-uri şi forţele de ordine în ţinută de asalt pe un drum pustiu înconjurat de pini.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2364
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4493
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7194
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0575
Gram de aur (XAU)Gram de aur673.5117

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb