SUB INFLUENŢA CHELTUIELILOR CU PROVIZIOANELEProfitul BRD scade cu 40%, în primele nouă luni ale anului

A.I.
Bănci-Asigurări /

Profitul BRD scade cu 40%, în primele nouă luni ale anului

Venit net bancar de 2,038 miliarde de lei, cu 5,7% sub cel din perioada ianuarie-septembrie 2019

Cheltuieli cu provizioanele de 253 milioane lei, faţă de o eliberare de provizion de 207 milioane lei, în primele trei trimestre ale anului trecut

BRD - Groupe Societe Generale (BRD) a raportat, pentru primele nouă luni ale anului, un profit net consolidat de 738 milioane de lei, cu 39,8% sub cel din primele trei trimestre ale lui 2019, rezultat influenţat de cheltuiala netă cu provizioanele (în comparaţie cu o eliberare netă de provizioane în perioada similară a anului trecut), ce reflectă perspectiva înrăutăţită asupra mediului macroeconomic, se arată în raportul băncii publicat, astăzi, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Francois Bloch, Directorul General al BRD - Groupe Societe Generale, a declarat: "Criză sanitară fără precedent în care România şi întreagă lume au intrat în primul trimestru al anului a continuat să afecteze toate sectoarele economice, necesitând o adaptare continuă. Privind în perspectivă, revenirea economică se va baza în special pe execuţia politicilor de relansare adoptate de autorităţi şi efectele acestora asupra ritmului de progres al producţiei, asupra lanţurilor de schimburi comerciale şi asupra comportamentului consumatorilor. Bineînţeles, sistemul bancar românesc este, de asemenea, un actor cheie pentru rezilienţa şi redresarea economică".

Dacă trimestrul al doilea a fost marcat de o scădere accentuată a producţiei de credite ale persoanelor fizice în contextul măsurilor restrictive, activitatea a revenit în trimestrul al treilea, cu creditele de consum nou acordate depăşind nivelurile de dinaintea crizei, spune Francois Bloch.

Directorul general al BRD a adăugat: "În ciuda mediului economic semnificativ deteriorat, BRD a obţinut o performanţă financiară care dovedeşte rezilienţa modelului nostru de afaceri şi adecvarea acţiunilor întreprinse ca răspuns la criză".

Venitul net bancar al Grupului a fost de 2,038 miliarde lei, în primele nouă luni din 2020, în scădere cu 5,7% faţă de perioada similară a anului trecut, scădere determinată în principal de contracţia veniturilor nete din comisioane şi a altor categorii de venituri, în timp ce veniturile nete din dobânzi au fost destul de reziliente. Veniturile nete din dobânzi au scăzut cu 2,3% în dinamică anuală, influenţate în cea mai mare parte de ratele de dobânda mai mici (media ratei de dobânda ROBOR la trei luni a fost de 2,49% în primele nouă luni din 2020 faţă de 3,16% în primele nouă luni din 2019).

Banca menţionează că scăderea veniturilor nete din comisioane, de 12% an pe an, în primele nouă luni din 2020, a fost determinată în principal de veniturile mai mici din tranzacţiile de daily banking ca urmare a intrării în vigoare a reglementărilor SEPA şi volumului redus de tranzacţii în perioada restricţiilor.

Pentru primele nouă luni ale anului, cheltuielile operaţionale au fost menţinute la acelaşi nivel cu cele din aceeaşi perioadă a anului 2019.

BRD punctează că s-au realizat economii semnificative de costuri, însă fără a afecta investiţiile strategice.

Cheltuielile de personal s-au redus cu 2,2% în trimestrul al treilea din 2020, faţă de cele din trimestrul al treilea al anului trecut, în timp ce creşterea costurilor care nu sunt legate de personal a fost în întregime determinată de cheltuielile IT mai mari, ce reflectă accelerarea planului de digitalizare şi de costurile excepţionale legate de gestionarea crizei sanitare.

Excluzând costurile sanitare şi pe cele IT, cheltuielile care nu sunt legate de personal s-au redus cu 7,5% în dinamică anuală, în trimestrul al treilea din 2020.

În acest context, indicatorul cost/venit la nivelul Grupului BRD a fost de 50,6%, excluzând costurile sanitare excepţionale (faţă de 48,5% în perioada similară a anului trecut).

Profitul operaţional brut la nivelul Grupului BRD a fost de 1,12 miliarde de lei, în primele nouă luni din 2020, în scădere cu 11,1% faţă de primele trei trimestre din 2019.

Rata NPL-urilor (creditele neperformante, conform definiţiei ABE), a atins 3,4% la finalul lunii septembrie 2020, faţă de 4% la finalul lunii septembrie a anului trecut, în timp ce gradul de acoperire cu provizioane a expunerilor neperformante era de 76,4%, la finalul lunii septembrie 2020, faţă de 74,1% la finalul lunii septembrie 2019.

Costul riscului a înregistrat o cheltuiala netă cu provizioanele de 253 milioane lei, în comparaţie cu o eliberare de provizion de 207 milioane lei în primele nouă luni din 2019, determinată în principal de impactul înrăutăţirii scenariilor macroeconomice asupra pierderilor estimate din activitatea de creditare.

Rata de adecvare a capitalului era de 28%, la finalul lunii septembrie 2020, faţă de 21% la finalul lui septembrie 2019. Creşterea faţă de anul precedent este determinată, în cea mai mare parte, de integrarea în totalitate a profitului aferent anului 2019 şi de relaxarea temporară a cerinţelor de capital aferente expunerilor suverane denominate în euro, introduse prin regulamentul UE ca răspuns la pandemia de COVID-19, explică banca.

Creditele nete ale Grupului BRD, inclusiv creanţele din leasing, au înregistrat o uşoară creştere, de 0,2%, faţă de finalul lunii septembrie 2019.

Conform băncii, creşterea creditelor retail de bază (core retail loans), de 0,9% în dinamică anuală, deşi afectată de măsurile restrictive din primăvară, reflectă revenirea creditelor de consum nou acordate începând cu jumătatea lunii mai, până la un nivel superior performanţei lunare din anul precedent, în luna septembrie 2020.

Finanţarea IMM-urilor a crescut cu 7,3% în dinamică anulă, prin participarea la programul IMM Invest, cu credite aprobate de 700 milioane de lei şi avansul portofoliului de leasing, cu 17,5% faţă de aceeaşi perioada a anului trecut.

Depozitele retail au avut un ritm de creştere de 9,1%, determinat de intrări mai mari de la clienţii persoane fizice, +8,3% în dinamică anuală. Depozitele companiilor au înregistrat o creştere de două cifre, determinată de un avans puternic al resurselor IMM-urilor, +23,8% în termeni anuali.

Indicatorul credite nete/depozite a fost de 65% la finalul lunii septembrie 2020, în scădere cu şase puncte procentuale faţă de finalul lunii septembrie 2019.

La nivel de bancă, BRD a raportat un rezultat net de 1,261 miliarde de lei, cu 43% sub cel din primele nouă luni ale anului trecut.

Francezii de la Societe Generale, ce deţin 60,17% din BRD - Groupe Societe Generale, printre alţi acţionari ai instituţiei de credit găsindu-se SIF-uri, fonduri de pensii Plion II sau Dedeman.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
elco

Curs valutar BNR

27 Noi. 2020
Euro (EUR)Euro4.8735
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0875
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5081
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4471
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.6576

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cramele Cotnari
Aratoys
hygienium.com
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie