Subscrieri de 12 milioane de acţiuni în IPO-ul Meta Estate Trust

Andrei Iacomi
Piaţa de Capital / 2 august

Subscrieri de 12 milioane de acţiuni în IPO-ul Meta Estate Trust

Oferta fusese lansată pentru 25 milioane de acţiuni

Compania a strâns circa 14 milioane de lei de la investitori şi va ajunge la bursă cu o evaluare de 104 milioane de lei

Investitorii au subscris puţin peste 12 milioane de acţiuni în Oferta Publică Iniţială derulată de Meta Estate Trust, mai puţin de jumătate din cele 25 de milioane de titluri noi pentru care a fost lansată operaţiunea de piaţă, dar peste pragul de zece milioane faţă de care se consideră că oferta a avut succes.

Încheiată astăzi, operaţiunea ce a demarat în data de 20 iulie a cumulat subscrieri de 12,03 milioane de acţiuni, prin 168 de ordine, conform datelor afişate de platforma unei case de brokeraj. Preţul de subscriere al unei acţiuni a fost de 1,2 lei, cu discount la 1,14 lei pentru subscrierile efectuate între 20 şi 26 iulie.

Iniţial compania ţintea să atragă de la investitori ceva mai puţin de 30 de milioane de lei, dar conform estimărilor noastre a strâns în jur de 14 milioane de lei, dacă ţinem cont de discount-ul aplicat în primele zile ale ofertei şi de alte cheltuieli ocazionate de derularea operaţiunii.

Potrivit calculelor noastre, Meta Estate Trust va ajune în Piaţa AeRO cu evaluare bursieră de circa 104,4 milioane de lei.

Meta Estate Trust este un furnizor de capital pentru investiţii imobiliare, banii strânşi în ofertă urmând să fie direcţionaţi către creşterea portofoliului de active al companiei şi dezvoltarea de noi linii de business, conform informaţiilor din memorandum. Modelul investiţional al companiei se bazează pe mai mulţi piloni de investiţii în proiecte imobiliare, cum ar fi: Early-Stage, Turn-Around şi Rental.

Compania a fost înfiinţată la începutul anului trecut, încheind anul 2021 cu active totale de 71,6 milioane de lei, aproape 70% fiind activele imobilizate. Veniturile din exploatare au fost de 3,06 milioane de lei, dar Meta Estate Trust a încheiat anul cu o pierdere de 2,4 milioane de lei. Pentru acest an compania estimează venituri operaţionale de 26,6 milioane de lei şi un profit net de 6,25 milioane de lei, conform celor prezentate în memorandum-ul de listare.

Preşedintele şi unul dintre fondatorii companiei este Eugen Voicu, acţionarul majoritar al Certinvest.

Oferta publică a fost derulată prin intermediul BRK Financial Group, iar titlurile urmează să fie listate în Piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti.

Opinia Cititorului ( 14 )

  1. nu, multumesc.

    1. Alta teapa?

      Că tot duduie imobiliaru

      Normal ca doar nu e singura.

      Sa vedeti ce teapa au dat in 2010 cand erau Broker Cluj prin directoarea sucursalei de la Deva. 

    ei fac bani cu nanii fraierilor iar de primit primesc praf pe toba

    Nu mai exista bani pentru suprasubscrieri ca anul trecut.

    Au vandut doar 12 milioane din 25 de milioane de actiuni. Un esec total. 

    1. Bani poate că mai există dar nu mai este încredere. După ce s-au fript cu atâtea anul trecut. Nu m-ar fi mirat deloc daca s-ar fi închis sub 10 milioane de acțiuni vândute. Mai ales că firma e abia înființată, nu are vreun track record, nu a demonstrat încă nimic, iar modelul de business nu e cine știe ce .. nu poate fi scalat ..

      In schimb, Eugen Voicu este o garantie, daca nu a facut puscarie pana acum.

      Eugen Voicu a avut mari probleme în trecut, dar în actuala piață de capital, controlată de SIF-uri (niște îngerași), Eugen Voicu a devenit și el un sfânt, că e partenerul SIF-urilor... la sifonare, adică cu banii SIF-urilor cumpără acțiuni la SIF-uri.

      Asta e la glume bune!

      corect

      Un esec pentru ca trecutul lui Voicu e cunoscut in Certinvest si nu mai poate pacalii pe nimeni.

      Fac doar afaceri in cardasie cu sifurile si BRK. 

    Au strans jumatate --- e probabil suprinzator -- nici nu se asteptau sa vanda 25mil!

    nu inteleg de unde asta cu esecul, hai sa vedem cum e piata fratilor, cum e cu increderea, pai nici diamantele nu ar putea strange toti banii acum, pentru ca e mult scepticism, vad mai sus in comments ca de vina e fondatorul, ok, la smtl, one, hai tot el e? tot el e de vina ca nu a atras ONE banii pt blocuri? vreau dovada

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

csalb.ro
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

18 Aug. 2022
Euro (EUR)Euro4.8793
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8008
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0325
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7839
Gram de aur (XAU)Gram de aur272.7882

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro