Suedia va creşte nivelul de alertă teroristă

F.D.
Internaţional / 17 august 2023

Suedia va creşte nivelul de alertă teroristă

Serviciul suedez de securitate SAPO va creşte nivelul evaluat de alertă teroristă la 4 pe scara de la 1 la 5, adică al doilea cel mai ridicat nivel, a relatat joi cotidianul Dagens Nyheter, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, relatează Agerpres.

În prezent nivelul de alertă teroristă din Suedia este 3, iar nivelul următor înseamnă prezenţa unei ameninţări concrete.

O conferinţă de presă a SAPO cu privire la situaţia securităţii naţionale din Suedia era prevăzută mai târziu în cursul zilei de joi.

Suedia şi Danemarca au fost în ultima vreme scena unei serii de proteste în care au fost incendiate sau distruse de către militanţi anti-islam copii ale cărţii sfinte musulmane Coran. Aceste incidente au stârnit furie în ţări musulmane, precum şi temeri privind producerea unor atacuri în ţările gazdă.

În 2017, un imigrant uzbec care jurase credinţă grupării Stat Islamic a intrat cu un camion în trecători pe o stradă aglomerată din Stockholm, ucigând cinci oameni.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2647
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5934
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6085
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1371
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.3962

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb