SUMMIT NATO Declaraţie comună a liderilor: China prezintă ''provocări sistemice'' la adresa ordinii internaţionale

J.P.
Internaţional / 14 iunie 2021

Declaraţie comună a liderilor: China prezintă ''provocări sistemice'' la adresa ordinii internaţionale

Ambiţiile şi comportamentul Chinei reprezintă "provocări sistemice la adresa ordinii internaţionale bazate pe reguli", au afirmat liderii NATO într-o declaraţie comună semnată înainte de începerea summitului de luni de la Bruxelles, potrivit unor surse DPA, citate de Agerpres.

''Suntem îngrijoraţi de astfel de politici coercitive care sunt în contrast cu valorile fundamentale'' (ale NATO), se spune în declaraţie, subliniind capacităţile nucleare în creştere ale Chinei şi cooperarea dintre Beijing şi Moscova.

Este pentru prima dată când liderii NATO au adoptat în mod colectiv o poziţie atât de fermă faţă de China.

''NATO menţine un dialog constructiv cu China acolo unde este posibil", se arată în declaraţia liderilor. Provocările comune, cum ar fi clima, oferă, de asemenea, ''oportunităţi'' de cooperare.

Declaraţia NATO urmează unui mesaj similar semnat la summitul Grupului celor Şapte (G7) din Marea Britanie, unde principalele naţiuni industrializate s-au angajat să adopte o poziţie mai fermă faţă de China. Beijingul a ripostat imediat la această declaraţie.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb