Conferinţa internaţională “Finanţarea Infrastructurii prin mecanismele Pieţei de Capital”Conferinţa internaţională “Finanţarea Infrastructurii prin mecanismele Pieţei de Capital”

Surse: Lufthansa, dispusă să investească în Alitalia

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional /

Compania aeriană germană Deutsche Lufthansa AG şi-a exprimat disponibilitatea de a cumpăra o deţinere la Alitalia, conform unei surse citate de Reuters.

Dimensiunea investiţiei este încă neclară, a spus sursa, adăugând că Lufthansa se pronunţă pentru o soluţie care le-ar oferi acţionarilor privaţi pachetul majoritar de la transportatorul aerian italian.

Disponibilitatea Lufthansa de a cumpăra o deţinere la Alitalia ar putea schimba planul de salvare a companiei, discutat luni de zile, care era aşteptat să implice Ferrovie dello Stato, grupul de infrastructură Atlantia şi compania americană Delta Air Lines.

Conform unei surse citate de Euronews, guvernul italian ar saluta tranzacţia cu Lufthansa.

Săptămâna aceasta, Executivul Italiei a decis să ofere Alitalia un nou credit punte de 350 de milioane de euro (389,24 milioane de dolari) pe termen de şase luni, conform unui proiect de decret văzut de Reuters. Împrumutul are o dobândă Euribor la şase luni plus 1.000 de puncte de bază.

Amintim că, vara aceasta, Ferrovie dello Stato - societatea naţională de căi ferate din Italia - a ales compania italiană de infrastructură Atlantia drept partener în consorţiul de investitori care va salva operatorul naţional de transport aerian Alitalia. În acest demers, Atlantia urma să se alăture Ferrovie, Ministerului de Finanţe de la Roma şi companiei aeriene americane Delta, iar părţile erau aşteptate să injecteze un capital de aproximativ un miliard de euro (1,1 miliarde de dolari) în operatorul de transport aerian Alitalia.

Atlantia avea în plan să cumpere o participaţie de 35-40% din operatorul de transport aerian Alitalia, printr-o investiţie de aproximativ 300-400 de milioane de euro, astfel că Ferrovie şi Ministerul Finanţelor ar fi deţinut, împreună, 50% din compania aeriană, iar Delta - circa 10-15% din aceasta.

Însă, zilele acestea, presa străină a informat că Delta nu este interesată de salvarea operatorului de transport din Italia. Marţi, Atlantia şi Ferrovie i-au solicitat Uniunii Europene autorizarea pentru finanţarea dată de stat Alitalia din 2017, care se ridică la 900 de milioane de euro.

Alitalia, companie care a obţinut profit numai de câteva ori în istoria sa, a fost pusă sub administrare specială în 2017, după ce personalul a respins un plan de reducere a locurilor de muncă şi a salariilor. Ca parte a procesului de administrare, guvernul a căutat cumpărători pentru companie, în vederea salvării acesteia.

În februarie anul curent, autorităţile de la Roma au exclus varianta naţionalizării Alitalia.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Cotnari
Gala Anis
Leap

ENGLISH SECTION

more articles

Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS