SURSE:Peste 40 de persoane, la audieri în dosarul MediaPro

ELENA DEACU
Ziarul BURSA #Media-Advertising / 5 decembrie 2014

Peste 40 de persoane, la audieri în dosarul MediaPro

Actualizare 08:54 Surse: 11 persoane reţinute, printre care Silviu Vîju, Corina Medeleanu, Cosmin Ion şi Eugenia Bălan

Unsprezece persoane ar fi fost reţinute, ieri seară, pentru 24 de ore, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inclusiv mai mulţi şefi ai Studiourilor MediaPro, printre care Silviu Vîju, Corina Medeleanu, Cosmin Ion şi Eugenia Bălan, au declarat, pentru ziarul BURSA, surse judiciare.

Andrei Boncea nu a fost reţinut în acest dosar, ne-au precizat sursele.

Alte persoane reţinute sunt: Andreea Stănculeanu, Lucia Adăscăliţei, Dănuţ Puiu, Elena Niţă, George Dinu şi Mihai Toderiuc, potrivit surselor noastre.

Cei 11 vor fi prezentaţi astăzi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

Conform unor rapoarte remise Bursei de Valori Bucureşti (BVB), preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) al Studiourilor MediaPro, Silviu-Relu Vîju, a fost înlocuit, în 2012, cu Cosmin-Andrei Ion în funcţia de director general al societăţii. Tot în 2012, Eugenia Bălan era director financiar al companiei, iar Corina Medeleanu - director economic. Un an mai târziu, Bălan a fost numită membru în CA al firmei. Tot în 2013, Eugenia Bălan a fost desemnată director general al societăţii, înlocuindu-l, astfel, pe Cosmin Ion. Deciziile au fost luate după întruniri ale Adunării Generale a Acţionarilor (AGA).

Potrivit presei, Cosmin Ion este fratele lui Ducu Ion şi fiul Ruxandrei Ion, amândoi foşti producători ai televiziunii Acasă TV. Ruxandra Ion este supranumită "Mama telenovelelor". Andreea Stănculeanu era, în 2011, director general adjunct responsabil cu producţia. Un profil pe reţeaua socială LinkedIn informează că Lucia Adăscăliţei a fost, între decembrie 2007 şi martie 2014, analist financiar al Studiourilor Media Pro, iar altul, pe aceeaşi reţea, transmite că Mihai Toderiuc este, din ianuarie 2012, director operaţional al firmei.

---

Peste 40 de persoane s-au prezentat ieri la audieri în dosarul de evaziune fiscală care vizează grupul Media Pro, potrivit unor surse judiciare. Tot ieri, în acelaşi caz, au avut loc percheziţii în Capitală şi încă patru judeţe, ne-au mai spus sursele judiciare, care ne-au precizat că acţiunea este în continuarea uneia începute în această vară.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a anunţat ieri, printr-un comunicat de presă, că, în cadrul efectuării a unui număr de 41 de percheziţii în Bucureşti, Dâmboviţa, Ilfov, Argeş şi Brăila, a dispus urmărirea penală faţă de 32 de persoane care ar fi participat la circuite evazioniste şi de spălare a banilor, prin care s-ar fi transferat sume importante de bani în contul unor societăţi comerciale de tip fantomă.

De asemenea, instituţia a transmis că, în cauză, s-au emis 27 de mandate de aducere.

La închiderea ediţiei, sursele judiciare ne-au precizat că audierile erau în curs, unele persoane venind din proprie iniţiativă ca să facă declaraţii.

Sursele ne-au confirmat faptul că este audiat şi Andrei Boncea, soţul Loredanei Groza şi un apropiat al lui Adrian Sârbu, care, potrivit surselor din presă, a fost adus după-amiază la audieri, cu mandat.

Andrei Boncea a fost până în 2011 Director general al Media Pro Pictures şi din 2012 Head of Content la CME, compania care deţine PRO TV în România.

Totodată, sursele ne-au precizat că această anchetă are legătură cu percheziţiile desfăşurate în luna iulie a acestui an, când unsprezece persoane au fost reţinute, cu suspiciunea că, în perioada 2009 - 2014, inculpaţii au conceput şi implementat mai multe circuite financiare, în scopul fraudării bugetului de stat, precum şi al spălării şi reciclării sumelor de bani provenind din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală.

La acea dată, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti informa că inculpaţii aveau două moduri de operare. Astfel, potrivit Parchetului, suspecţii, în calitate de reprezentanţi ai unor societăţi comerciale având ca obiect de activitate prestarea unor servicii în domeniul producţiilor media şi de publicitate, au înregistrat în evidenţele contabile ale societăţilor şi au declarat organelor fiscale facturi de achiziţii fictive, provenind de la un număr de 17 societăţi comerciale cu comportament de tip "fantomă", ce figurau cu obiect de activitate similar. Ulterior, sumele reprezentând contravaloarea acestor achiziţii erau transferate în conturile bancare ale societăţilor cu comportament de tip "fantomă", de unde erau retrase în numerar de reprezentanţii acestora, cu diferite justificări, şi predate în numerar celor care dispuseseră transferul acestora, mai arăta Parchetul.

De asemenea, inculpaţii, în calitate de persoane fizice, au prestat în favoarea altor societăţi comerciale din domeniul media mai multe servicii în domeniul producţiilor media şi de publicitate, pentru care au emis mai multe facturi de achiziţii fictive în numele mai multor societăţi comerciale cu comportament de tip "fantomă", încasând ulterior prin conturile acestora din urmă sumele virate de beneficiarii serviciilor, acestea fiind retrase în numerar şi predate persoanelor fizice prestatoare, în fapt, ale serviciilor - realizându-se astfel "ascunderea" faţă de organele fiscale a veniturilor impozabile încasate, potrivit comunicatului Parchetului de la acea dată.

Prejudiciul adus bugetului de stat ca urmare săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală era estimat de procurori la suma de 1.500.000 euro. Sumele supuse procesului de spălare a banilor se ridicau la suma de aproximativ 10.000.000 euro.

Oficialii Studiourilor Media Pro au declarat, la data percheziţiilor din vară, că oferă autorităţilor întregul sprijin "pe durata acestui demers". "În contextul percheziţiilor recente, le oferim autorităţilor întregul nostru sprijin şi cooperarea noastră pe durata acestui demers. Aşa cum am demonstrat şi în aprilie, suntem preocupaţi să respectăm legislaţia în vigoare şi să promovam cele mai bune practici, astfel că suntem transparenţi şi deschişi în faţa procedurilor autorităţilor", au explicat, în iulie, oficialii PRO TV SA.

În cadrul anchetei desfăşurate ieri, procurorii Parchetului au stabilit, de asemenea, un prejudiciu de aproximativ 6 milioane de lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit, rezultat din circuite evazioniste şi de spălare a banilor. Potrivit unui comunicat al Parchetului, prin intermediul acestor circuite, suspecţii se foloseau de documente false şi înregistrări contabile fictive pentru a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale transferând sume importante în contul unor societăţi comerciale cu comportament de tip fantomă, de unde banii erau retraşi în totalitate în numerar.

Suma totală spălată prin circuitul evazionist se ridică la aproximativ 15 milioane de lei.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Oct. 2022
Euro (EUR)Euro4.9480
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0712
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1139
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6665
Gram de aur (XAU)Gram de aur270.7335

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
solarenergy-expo.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro