Suspectul de uciderea lui Shinzo Abe viza de fapt liderul unui grup religios

N.R.
Internaţional / 9 iulie 2022

Suspectul de uciderea lui Shinzo Abe viza de fapt liderul unui grup religios

Suspectul de asasinarea fostului premier japonez Shinzo Abe a recunoscut poliţiei că l-a vizat iniţial pe liderul unui grup religios căruia mama lui îi făcuse donaţii mari, până la punctul de a întâmpina probleme financiare, anunţă, astăzi, agenţia de presă japoneză Kyodo, conform News.ro.

Tetsuya Yamagami, în vârstă de 41 de ani, a împărtăşit deja poliţiei resentimentele sale faţă de această organizaţie. El a crezut că Shinzo Abe avea legătură cu aceasta, scrie AFP:

Motivul pentru care suspectul şi-ar fi schimbat ţinta este însă încă neclar.

Vineri, fostul premier în vârstă de 67 de ani ţinea un discurs pentru Partidul Liberal Democrat (PLD), de guvernământ, înaintea alegerilor senatoriale de duminică, când împuşcăturile au răsunat în jurul orei 11:30, ora locală.

A fost lovit la gât şi s-a prăbuşit, înainte de a fi transportat la spital. El a fost declarat mort câteva ore mai târziu.

Trăgătorul a putut să se apropie de fostul premier şi a tras două focuri cu o armă artizanală, în timp ce accesul la armele de foc este strict reglementat în arhipelagul japonez.

Shinzo Abe, cel mai longeviv premier al Japoniei, va fi înmormântat marţi.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cusut cu ata alba...

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2508
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5182
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5848
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1159
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.5521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb