Sviatlana Tihanovskaia cheamă SUA, Marea Britanie şi UE să acţioneze împreună împotriva lui Lukaşenko

G.B
Internaţional / 04 iunie

Sviatlana Tihanovskaia cheamă SUA, Marea Britanie şi UE să acţioneze împreună împotriva lui Lukaşenko

SUA, Marea Britanie şi Uniunea Europeană ar trebui să acţioneze împreună pentru a pune mai multă presiune pe preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko şi pe guvernul său, a afirmat astăzi lidera opoziţiei belaruse din exil Sviatlana Tihanovskaia într-o declaraţie pentru Reuters, citată de Agerpres.

Tihanovskaia a făcut aceste comentarii în timpul unei conferinţe de presă susţinute la Varşovia, înaintea summitului Grupului celor şapte ţări puternic industrializate (G7), preconizat să aibă loc săptămâna viitoare în Marea Britanie, la care ea speră să fie abordate problemele ridicate de opoziţia din Belarus.

Belarus a devenit cap de afiş al agendei internaţionale de când a deturnat la 23 mai un zbor de linie Rynair la Minsk pentru a aresta un jurnalist disident aflat la bordul avionului.

'Presiunea este mai puternică atunci când aceste ţări acţionează în comun şi lansăm un apel în acest sens către Marea Britanie, SUA, Uniunea Europeană şi Ucraina. Ele trebuie să acţioneze împreună pentru ca vocea lor să se audă mai tare", a insistat Tihanovskaia.

Franţa afirmase că şi-ar dori ca opoziţia belarusă să fie invitată la summitul G7, dacă ţara gazdă, Marea Britanie, ar fi acord. Marea Britanie a reacţionat, spunând că nu intenţionează să invite alte delegaţii, dar că tema situaţiei din Belarus va fi abordată la summitul G7.

În acest context, Tihanovskaia a specificat că nu a fost invitată la reuniunea G7, dar se aşteaptă ca situaţia din ţara sa să facă obiectul discuţiei.

Marea Britanie, SUA şi Uniunea Europeană au instituit interdicţii de acces pe teritoriile lor şi îngheţarea activelor pentru mai mulţi oficiali belaruşi după alegerile prezidenţiale din august trecut care, potrivit opoziţiei, au fost trucate.

După incidentul cu Ryanair, ţările occidentale şi-au descurajat companiile aeriene să survoleze spaţiul aerian al Belarus şi au declarat că vor lua şi alte măsuri, precum interzicerea companiilor aeriene din Belarus în spaţiile lor aeriene şi adăugarea mai multor nume de responsabili belaruşi pe listele lor negre.

Unele personalităţi ale opoziţiei belaruse au solicitat măsuri mai severe, care să aibă impact în general asupra economiei din Belarus, precum restricţiile la importurile de minereuri sau petrol din Belarus.

Pe de altă parte, Tihanovskaia a insistat că jurnalistul disident Roman Protasevici, aflat în prezent în mâinile KGB-ului din Belarus, după deturnarea avionului Ryanair în care se afla, este cu siguranţă torturat şi comunitatea internaţională nu ar trebui să acorde prea multă importanţă declaraţiilor sale difuzate anterior de televiziunea de stat belarusă, potrivit dpa.

Tihanovskaia s-a referit la un lung interviu cu Protasevici difuzat joi de televiziunea de stat din Belarus, în care bloggerul recunoaşte că a organizat proteste împotriva atotputernicului lider de la Minsk şi spune că îl admiră pe Lukaşenko.

"Toate aceste înregistrări video sunt realizate sub presiune", a spus Svetlana Tihanovskaia în cadrul conferinţei de presă vineri la Varşovia. "Recurgând la violenţă, poţi face o persoana să spună orice vrei tu", a subliniat ea, vorbind din propria experienţă.

Când o persoană este încarcerată din motive politice, scopul este de a supravieţui: "Nu trebuie să acordăm prea multă importanţă unor astfel de declaraţii", a insistat ea.

De asemenea, tatăl lui Roman Protasevici consideră că fiul său ar fi putut să facă acele declaraţii doar sub tortură.

Pe lângă tortură şi presiune psihologică, el s-ar putea să fi fost şantajat cu ameninţări la adresa iubitei sale Sofia Sapega, arestată împreună cu el şi care se află într-o celulă alăturată a unei închisori din Minsk.

Tatăl jurnalistului a mai spus că pe mâinile băiatului său se puteau vedea urme de răni, exprimându-şi surprinderea că de cinci zile avocatul jurnalistului nu primeşte acces la el, în timp ce televiziunea de stat are acces deplin.

În Belarus, Roman Protasevici este urmărit penal pentru "organizarea" de revolte în Belarus, o infracţiune pedepsită cu 15 ani de închisoare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. mare lidera , care a fugit prima din Belarus , face opozitie de la caldurica .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
anahotels.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Iul. 2021
Euro (EUR)Euro4.9198
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1348
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5704
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7754
Gram de aur (XAU)Gram de aur243.1200

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Allview
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro