Talibanii au încheiat discuţiile privind formarea guvernului

S.B.
Internaţional / 31 august 2021

Sursa foto: Associated Press

Sursa foto: Associated Press

Talibanii au încheiat o întâlnire de trei zile la care a fost discutată formarea unui nou guvern pentru Afganistan, a anunţat gruparea într-un comunicat, informează news.ro.

Liderul Mullah Hibatullah Akhundzada a condus discuţiile privind "actualele probleme politice, de securitate şi sociale ale ţării", potrivit grupării.

Nu există încă o confirmare, dar au fost făcute mai multe specilaţii referitoare la structura guvern.

Gruparea extremistă a preluat controlul complet asupra Afganistanului pe 15 august, după ce SUA şi aliaţii au început retragerea trupelor.

În ultimele două săptămâni, peste 123.000 de oameni au fost evacuaţi din ţară, însă mulţi alţii încă speră să poată pleca.

Misiunea americană s-a încheiat în noaptea de luni, după două decenii.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3297
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7489
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7547
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3631
Gram de aur (XAU)Gram de aur629.3552

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb