Tânăr de 16 ani, care conducea o maşină de lux pe străzile Capitalei, oprit în trafic cu focuri de armă

Adina Lateş
Miscellanea / 18 martie 2016

Poliţiştii rutieri au surprins, în noaptea de joi spre vineri, în trafic, un tânăr de 16 ani, care conducea o maşină de lux cu numere străine şi care nu a oprit la semnalele acestora, gonind pe străzile Capitalei.

Oamenii legii au plecat în urmărirea acestuia, iar, când au ajuns într-o zonă fără participanţi la trafic, la bariera de pe şoseaua Petricani, au tras 17 focuri de armă, dintre care 11 spre autoturismul condus de băiat, scrie Agerpres.

Tânărul era în maşină cu fratele său, cu 10 ani mai mare decât el.

"Şoferul urmărit a oprit în cele din urmă în zona Pantelimon, dar, în manevrele sale, când a dat cu maşina în spate, a acroşat şi un poliţist, pe care l-a accident la picior. El a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale. La examenul etilotest şoferul a avut rezultatul zero, dar la cel antidrog rezultatul a fost pozitiv", a declarat, vineri, pentru agenţia de presă citată, Ovidiu Munteanu, reprezentantul Brigăzii Rutiere a Capitalei.

Potrivit acestuia, şoferul de 16 ani este cercetat pentru conducere fără permis auto şi este prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 pentru a se lua măsurile legale.

Poliţiştii rutieri au efectuat joi noapte o acţiune pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă pe arterele Capitalei.

În urma acţiunii, au mai fost reţinute 10 permise auto, s-au întocmit patru dosare penale pentru consum de alcool şi s-au aplicat peste 120 de sancţiuni.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb