TANCZOS BARNA:"Pregătim o campanie naţională de Curăţăm România, unde toate autorităţile publice vor fi invitate să participe"

S.B.
Miscellanea / 26 ianuarie

"Pregătim o campanie naţională de Curăţăm România, unde toate autorităţile publice vor fi invitate să participe"

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, anunţă, pentru primăvara acestui an, o amplă acţiune de curăţenie la nivel naţional, în cadrul căreia vor fi colectate selectiv deşeurile şi la care sunt invitate să participe toate autorităţile locale, informează news.ro.

"În primăvara anului 2022, adică anul acesta, pregătim o campanie naţională de Curăţăm România, unde toate autorităţile publice vor fi invitate să participe, aceleaşi două săptămâni, când va trebui să colectăm toate cauciucurile din toate colţurile, din toate gospodăriile, tot ce înseamnă plastic, tot ce înseamnă sticlă, separat, selectiv, zile stabilite, organizată logistica, preluarea acestor transporturi către reciclatori şi depozitarea transporturilor care nu mai pot fi reciclate, trebuie să înţeleagă fiecare comunitate că depinde de noi", a declarat ministrul Mediului, marţi seară, la Digi 24.

Tanczos Barna a anunţat că ministerul va derula un program cu un buget de 10 milioane de lei al cărui rol este acela de a comunica oamenilor despre colectarea selectivă, despre responsabilitatea individuală, despre separarea deşeurilor biodegradabile de cele reciclabile.

"Revoluţia trebuie să vină pe două paliere: revoluţia mentală, unde ne schimbăm noi, ca cetăţeni (...) şi dezvoltarea infrastructurii şi asigurarea serviciilor (la nivelul autorităţilor locale - n.r.)", a afirmat ministrul.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Și orbul a zis ca - a v e d e a ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
infinitumcosmetics.ro
fabricadeceai.ro

Curs valutar BNR

26 Mai. 2022
Euro (EUR)Euro4.9423
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6194
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8107
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8196
Gram de aur (XAU)Gram de aur274.1764

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro