Ţara noastră a solicitat oficial BEI cofinanţare de 4 miliarde de euro pentru investiţii în sănătate şi transport

V.G.
Politică / 26 septembrie 2022

Ţara noastră a solicitat oficial BEI cofinanţare de 4 miliarde de euro pentru investiţii în sănătate şi transport

Adrian Câciu, ministrul Finanţelor, a avut, astăzi, o întrevedere cu Christian Kettel Thomsen, vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii, arată un comunicat de presă al ministerului Finanţelor.

Potrivit sursei citate, cu această ocazie, ministrul Finanţelor i-a înmânat domnului Kettel-Thomsen solicitarea României pentru o asistenţă financiară rambursabilă din partea BEI de până la 4 miliarde euro, necesară în anii următori pentru asigurarea implementării, în bune condiţii, a unor investiţii din sectoarele transporturi şi sănătate, finanţate prin Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă şi POS 2021 - 2027.

"De-a lungul timpului, sprijinul acordat României de către Grupul BEI a fost consistent şi bine echilibrat, orientat atât către sectorul public, cât şi către sectorul privat. Disponibilitatea Băncii de a acorda României, alături de expertiză, şi un sprijin financiar substanţial pentru infrastructura de transport şi sănătate întăreşte rolul BEI de partener cheie al autorităţilor române în accelerarea implementării investiţiilor cu rol multiplicator în economie şi în valorificarea fondurilor puse la dispoziţie de Comisia Europeană" , a subliniat Adrian Câciu, ministrul Finanţelor.

"Investiţiile din Fondurile pentru Recuperare şi Rezilienţă, răspunsul Europei la COVID, oferă o oportunitate o dată la o generaţie. Banca Europeană de Investiţii salută solicitarea oficială de a sprijini investiţiile pe scară largă în sănătate şi transport în România în anii următori şi de a consolida şi mai mult cooperarea cu partenerii români atunci când examinăm, planificam şi finanţăm scheme individuale." a declarat Christian Kettel Thomsen, vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii.

Ministerul Finanţelor va colabora în continuare cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în vederea pregătirii, împreună cu echipa BEI şi ministerele de resort, a proiectelor ce vor fi cuprinse în cadrul acestei finanţări şi pentru a stabili cele mai potrivite aranjamente de implementare luând în considerare necesităţile la nivelul proiectelor şi politica de finanţare a BEI.

Banca Europeană de Investiţii susţine proiectele care reduc decalajele de dezvoltare regională, consolidează competitivitatea economică şi îmbunătăţesc nivelul de trai. Împrumuturile acordate României din 1991 până în prezent depăşesc 16 miliarde euro, se mai arată în comunicat.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2348
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5974
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6297
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1215
Gram de aur (XAU)Gram de aur599.5279

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb