Ţările din UE vor completa cu două miliarde de euro fondul pentru achiziţiile de arme pentru Ucraina

G.D.
Internaţional / 8 decembrie 2022

Ţările din UE vor completa cu două miliarde de euro fondul pentru achiziţiile de arme pentru Ucraina

Ţările din Uniunea Europeană vor completa un fond care a fost folosit pentru a plăti ajutorul militar pentru Ucraina că încă două miliarde de euro, au declarat astăzi doi diplomaţi pentru Reuters, transmite Agerpres.

Statele UE au folosit Instrumentul European pentru Pace (IEP) pentru a achiziţiona arme şi echipament militar pentru Kiev, dar acesta a fost în mare parte golit după aproape nouă luni de război în Ucraina.

La mijlocul lunii noiembrie, şeful diplomaţiei europene Josep Borrell le-a cerut statelor membre să completeze fondul până la finalul anului.

Creat în 2021 cu scopul iniţial de a finanţa, spre exemplu, achiziţiile militare pentru sprijinirea ţărilor din Africa, IEP fusese dotat cu 5,7 miliarde de euro până în 2027.

În total, UE şi ţările sale membre au oferit până acum Ucrainei arme şi echipamente militare în valoare de cel puţin opt miliarde de euro, a spus Borell în noiembrie.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. "Statele UE au folosit Instrumentul European pentru Pace (IEP) pentru a achiziţiona arme şi echipament militar pentru Kiev."

    Astia isi bat joc de noi. 

    1. Deocamdata putina lume pricepe ce se intampla

    Oare ceva fonduri europene ptr. lemne si carbune

    la saracii din UE ptr.iarna nu se poate,

    numai ptr.industria de armament 

    Este cat se poate de clar ca, celebrul slogan al UE, "unitate in diversitate" a fost inlocuit cu urmatorul: "totul pt ucrainieni si pt circarul lor, nimic pt sclavii europeni de rand! Asta, da involutie!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

03 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9005
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4823
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9076
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4945
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3749

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro