Ţările UE nu au căzut de acord cu privire la reforma organizării pieţei energiei electrice

T.B.
Internaţional / 30 iunie 2023

Ţările UE nu au căzut de acord cu privire la reforma organizării pieţei energiei electrice

Statele membre UE au eşuat, încă odată, în încercarea de a ajunge la un acord cu privire la reforma organizării pieţei energiei electrice din Europa, la o reuniune a ambasadorilor ţărilor membre, care a avut loc vineri, au dezvăluit pentru Reuters surse diplomatice, conform agerpres.ro.

Cele 27 de state membre UE încearcă să ajungă la o poziţie comună cu privire la reformele preconizate pentru organizarea pieţei energiei electrice a UE, însă o serie de ţări importante precum Germania şi Franţa nu reuşesc să cadă de acord asupra unor elemente precum regulile care ar urma să se aplice ajutoarelor de stat acordate centralelor electrice.

Acum dosarul ar urma să treacă de la Suedia la Spania, ţara care va deţine preşedinţia rotativă a UE până la finele anului.

În luna martie a acestui an, Comisia Europeană a propus reformarea organizării pieţei energiei electrice a UE pentru a accelera dezvoltarea puternică a energiei din surse regenerabile şi eliminarea treptată a gazului, pentru a reduce dependenţa facturilor consumatorilor de volatilitatea preţurilor la combustibilii fosili, pentru a proteja mai bine consumatorii de viitoarele creşteri ale preţurilor şi de potenţiala manipulare a pieţei şi pentru a face industria UE curată şi mai competitivă.

Reforma propusă de executivul comunitar trebuie discutată şi aprobata de Parlamentul European şi de Consiliu înainte de a intra în vigoare, potrivit agerpres.ro.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2649
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5728
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1380
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8715

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb