TĂTARU: "Nu sunt discuţii privind carantinarea Bucureştiului"

J.P.
Miscellanea / 12 octombrie 2020

"Nu sunt discuţii privind carantinarea Bucureştiului"

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă susţinută la Iaşi, că deocamdată nu sunt discuţii legate de carantinarea Bucureştiului, conform G4media.ro.

"După cum ştiţi, libertatea deciziei după anumite valori este la comitetele judeţene (pentru situaţii de urgenţă - n.r.) sau Comitetul Municipiului Bucureşti pentru coordonarea intervenţiei. Se merge strict pe acele măsuri locale, dar şi acele măsuri restrictive în vederea scăderii numărului de cazuri noi prin scăderea transmiterii. În contextul în care vom avea o transmitere liberă accentuată cu o creştere exponenţială a numărului de cazuri noi se vor lua şi alte decizii. Deocamdată, nu avem în discuţii carantinarea Bucureştiului", a spus ministrul Sănătăţii.

El consideră că ar trebui respectate restricţiile impuse încă de la începutul acestei pandemii.

"Să ne închidem o lună? Sunt specialişti care spun să ne închidem două luni. Din punctul meu de vedere ar trebui să respectăm nişte restricţii pe care le-am impus încă de la începutul acestei pandemii şi să ne gândim la cei de lângă noi care nu mai sunt din cauza acestei pandemii, (...) să ne gândim la un corp medical care în acest moment şi ei sunt cu credinţa în suflet şi sunt la muncă de la începutul acestei pandemii şi merg în continuare. Ţin să le mulţumesc încă o dată pentru acest lucru. Suntem împreună, suntem acolo şi sper ca cei care ne furnizează aceste cazuri care înainte de a ajunge în spital nu cred în aceste cazuri să îşi reaşeze atât atitudinea, cât şi discursul", a arătat ministrul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0860
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4037
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4550
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7723
Gram de aur (XAU)Gram de aur567.2995

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
gustulitaliei.ro
immromania.eu
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb