PSD nu renunţă la ideea instituirii unei taxe de solidaritate şi la introducerea, după digitalizarea ANAF, a impozitului progresiv, a declarat ieri Petre Florin Manole, purtătorul de cuvânt al formaţiunii politice social-democrate.
Petre Florin Manole a precizat: „În primul rând, PSD nu va fi de acord cu niciuna dintre măsurile propuse care poate avea ca şi consecinţă stagnarea economică sau recesiunea. Al doilea lucru este că nu vom fi de acord cu niciuna dintre măsurile care pune o povară pe umerii unora dintre cei mai nevoiaşi sau pe umerii clasei medii din această ţară.”
El a afirmat că sunt măsuri de reducere a unor venituri cu care PSD nu este de acord - în special cele care afectează populaţia. Cu toate acestea, a făcut distincţia clară între măsurile dăunătoare şi cele legitime: „Acele măsuri care presupun scăderea unor venituri din consiliile de administraţie, genul ăla sunt măsuri legitime cu care suntem de acord. Genul de investiţii cum e Autostrada Moldovei trebuie să continue. Creşterea taxării pentru jocurile de noroc este legitimă şi este o măsură pe care o susţinem. Se poate face o reducere de la sporuri.”
În aceeaşi idee, Petre Manole a subliniat că „tăierea sporurilor este o discuţie deja agreată de principiu” şi „legitimă”, chiar dacă impactul bugetar al acestei măsuri este relativ redus. De asemenea, a arătat că subvenţiile pentru partide „trebuie reduse”, precizând că PSD ar fi dispus să renunţe, de exemplu, la suma destinată contractelor TV.
În ceea ce priveşte taxa de solidaritate pentru veniturile mari, aplicabilă atât în sectorul public, cât şi în cel privat, purtătorul de cuvânt al PSD a declarat că ea va viza veniturile de peste 10.000 de lei şi ar face parte dintr-o viziune mai amplă privind echitatea fiscală. De asemenea, el a precizat că PSD va prezenta calculele privind impactul aplicării unui sistem de impozitare progresivă, care urmează a fi implementat odată cu finalizarea digitalizării ANAF.
De altfel, ieri Partidul Social Democrat a transmis un comunicat de presă prin care îşi reafirmă poziţiile şi liniile roşii, insistând asupra faptului că nu va susţine măsuri care să afecteze negativ economia sau populaţia vulnerabilă. Potrivit documentului citat, PSD respinge ideea introducerii unei taxe pe tranzacţiile bancare, considerând-o o măsură contraproductivă, care ar putea descuraja utilizarea mijloacelor de plată digitale şi ar putea alimenta fenomenul evaziunii fiscale.
Totodată, social-democraţii nu susţin extinderea aplicării contribuţiei la asigurările sociale de sănătate (CASS) sau creşterea impozitului pe venit, măsuri care ar impacta negativ veniturile mici şi medii. Partidul nu acceptă nici ideea perceperii unei sume fixe din pensiile sub 3.000 de lei, considerând că aceste categorii sociale trebuie protejate, nu penalizate.
PSD respinge şi orice propunere care ar însemna oprirea proiectelor de infrastructură sau blocarea investiţiilor productive. Dezvoltarea, afirmă formaţiunea politică, trebuie să continue, iar proiecte precum Autostrada Moldovei sunt considerate esenţiale pentru modernizarea României. Prioritizarea investiţiilor este necesară, dar acest lucru nu trebuie să conducă la abandonarea proiectelor aflate deja în derulare.
De asemenea, partidul exclude orice creştere a cotei generale de TVA, precum şi majorarea cotei reduse pentru alimente şi medicamente. Astfel de măsuri ar afecta în mod direct populaţia, în special categoriile vulnerabile.
Totodată, PSD se opune cu fermitate anulării facilităţilor fiscale acordate persoanelor vulnerabile, cum sunt persoanele cu dizabilităţi, beneficiarii venitului minim garantat sau familiile numeroase. În ceea ce priveşte agricultura, partidul respinge reducerea subvenţiilor sau restrângerea accesului fermierilor la aceste fonduri, subliniind importanţa strategică a acestui sector. Un alt punct nevralgic vizat de PSD este respingerea creşterii accizelor la carburanţi, care ar avea un efect inflaţionist şi ar pune presiune pe sectoarele productive precum industria şi agricultura.
Toate aceste măsuri, considerate inacceptabile de PSD, contravin principiilor pe care partidul le-a anunţat încă de la începutul negocierilor pentru formarea viitorului guvern. În schimb, deşi PSD vorbeşte despre reducerea cheltuielilor bugetare, eliminarea risipei şi o distribuţie echitabilă a sarcinii fiscale, doreşte introducerea a noi taxe: de solidaritate şi impozitul progresiv.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.06.2025, 10:55)
Adica acestei corifei ai finantelor, care au dat cu oistea in gard promovand specialisti precum Caciu, probabil sifonand din greu, ma pun pe mine sa platesc pentru incompetenta lor. Mai mult, se dau ai prime done ofuscate ca nu ii voteaza lumea.
1.1. nimic mai simplu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.06.2025, 14:05)
1500 taxa pe munci grele,antena,praf (munca de birou) insemna 300 de euro X peste 1,3 milioane = +400 milioane euro lunar X 12 luni = 4,8 miliarde , sa vedem cati taietori de frunza vor pleca din sistem, coroborata cu fuziuni de institutii cateva zeci de mii de directori out din functiesedii,chirii ,alte sute de milioane de euro economii
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.06.2025, 11:45)
toate capusele din sistemul bugetar deparazitate si am rezolvat bugetul.
2.1. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 11.06.2025, 12:13)
...
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.06.2025, 14:23)
Păi acolo sunt clienții partidelor. Va fi eventual o cosmetizare de formă, pentru a cere noi bani de la cei care pot să plătească.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.06.2025, 12:14)
Imi place conjunctia si dintre taxa de solidaritate si impozitul progresiv cand de fapt prima e inglobata a doua.
Astia tot insista cu impozitul progresiv ca sa aiba alibi sa se tina deoparte.
Nici la comunicare nu se pricep ca altfel nu ar mai bate apa-n piua cu 'solidaritatea' care irita oamenii.Cu cine sa fie solidari,tot cu psdpnl?Cum sa te simti solidar cu astia?Ori altii au dus lucrurile aici bugetar si nu stim noi?
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.06.2025, 13:21)
Impozitul agresiv, poate voia să zică.
Două mii de euro e sub limita sărăciei. Nu că în Franța, de pildă, ar fi altfel. Măcar acolo se recunoaște deschis că stânga a făcut prăpăd în ultimii șaizeci de ani, cel puțin.
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.06.2025, 13:28)
Poate la bugetari. In sistemul privat 10.000 lei net e destul de binisor.
4.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.06.2025, 14:07)
Peste 2 milioane de salariati primesc salariul minim.
4.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.06.2025, 14:26)
Dar câți sunt apți de muncă și nu lucrează sau lucrează la negru ori la gri.
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.06.2025, 15:17)
Peopun sa facem o greva fiscala . PSD ar trebui sa nu fie primit la guvernare.
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.06.2025, 16:35)
taiati cheltuieli la "stat" si puricati evazionistii si hotii(verificare averi).
6.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.06.2025, 18:49)
Chia-bu-ru, ochiul dacului, dusmanul poporului!
7. fără titlu
(mesaj trimis de Doru în data de 11.06.2025, 22:34)
Politica PSD este sa luăm de la bogați/ cei care câștigă mult și să dăm la săraci/ cei care câștigă puțin. Acești comuniști nu înțeleg că cei care câștigă mult au și muncit mult, acum vin cu metoda Robin Hood că să echilibreze bugetul.