TEHNOLOGIE ŞI DEZVOLTAREZitec a preluat Under Development Office

O.D.
Ziarul BURSA #Companii / 25 noiembrie 2020

Piaţa IT este una foarte dinamică în această perioadă, când mediul online este descoperit, mai mult sau mai puţin voit, de către toată lumea. Zitec, un jucător important pe piaţa de IT & Digital Marketing din ţara noastră, specializat în dezvoltarea de soluţii şi servicii de transformare digitală, a preluat recent echipa şi portofoliul Under Development Office, agenţie de dezvoltare software specializată în aplicaţii mobile şi una dintre cele mai populare firme de blockchain development din Europa, care a înregistrat în ultimii trei ani vânzări de peste 1,5 milioane de euro. Preluarea agenţiei Under Development Office a vizat atât extinderea portofoliului de clienţi, cât şi creşterea echipei, întrucât membrii fondatori ai companiei şi echipa de specialişti în dezvoltare de aplicaţii mobile, design şi blockchain s-au alăturat integral echipei Zitec. Preluarea se înscrie într-un şir de astfel de acţiuni, după ce, începând cu 2016, Zitec a asimilat echipele şi portofoliile Inotec şi Cloud Bit, dar şi echipele şi portofoliile agenţiilor Bright şi Symbolic la finalul anului 2019. Alexandru Lăpuşan, CEO & Founding Partner Zitec, a explicat această mişcare: "Preluarea echipei Under Development Office ne va ajuta să accelerăm dezvoltarea capabilităţilor Zitec de a dezvolta soluţii mobile, dar şi să ne extindem paleta de servicii în zona de blockchain development, unde Udev are o vastă expertiză pe piaţă la nivel global şi unde anticipăm proiecte interesante în perioada următoare. Suntem onoraţi de decizia clienţilor din portofoliul Udev de a continua colaborarea. În noua formulă au acces la o echipă mai mare, cu expertiză crescută, care oferă servicii complete în zona digitală, de la consultanţă şi dezvoltare software, la UX şi Digital Marketing". Under Development Office a realizat cu succes peste 100 de proiecte care au inclus design-ul şi dezvoltarea de aplicaţii web şi aplicaţii mobile pentru clienţi precum Carrefour, BRD, Medicover, Transavia, Auchan sau Gibraltar Blockchain Exchange. Agenţia este cunoscută ca fiind printre primele companii de blockchain development din Europa, cu proiecte în diferite domenii precum transport, bancar, fintech, identitate digitală, lifestyle & entertainment. Zitec a anunţat recent creşteri ale veniturilor pentru prima jumătate a anului de peste 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019. Pentru 2020, compania estimează o creştere a cifrei de afaceri de până la 10 milioane de euro, bazată pe maturitatea parteneriatelor cu Google Cloud, Microsoft şi Magento Commerce (Adobe), reuşind să ofere clienţilor săi servicii cloud şi e-commerce de top şi acces la cele mai noi soluţii.

BTPay

Curs valutar BNR

22 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8740
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0034
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5255
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4696
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.5807

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021
Video
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro