Telegram a fost cea mai populară aplicaţie în prima lună a anului

S.B.
Miscellanea / 8 februarie 2021

Telegram a fost cea mai populară aplicaţie în prima lună a anului

Stângăciile în comunicarea WhatsApp şi sentimentul negativ din ce în ce mai accentuat al utilizatorilor faţă de Facebook, au propulsat Telegram pe primul loc al aplicaţiilor, după numărul de instalări, informează news.ro.

De pe locul 9 în decembrie, controversa de amploare privind procesarea datelor personale ale utilizatorilor WhatsApp a propulsat Telegram pe primul loc în topul global al aplicaţiilor, realizat de Sensor Tower pentru luna ianuarie.

Telegram a fost instalată de 63 de milioane de ori în luna ianuarie, ceea ce reprezintă o creştere de 3,8 ori faţă de prima lună a anului trecut, devansând liderul de până acum al clasamentului, TikTok (şi, automat, WhatsApp).

India este ţara în care Telegram a crescut cel mai mult, aceasta aducând 24% din numărul descărcărilor pe luna ianuarie.

Pe acelaşi val a urcat şi Signal care a ajuns pe locul 3 la nivel global, deşi până acum nu a fost deloc prezentă în top 10.

Cele două aplicaţii sunt mai populare în Google Play, unde ocupă primele două locuri, decât în App Store, unde Telegram este pe locul 4, iar Signal pe 10. Per ansamblu, însă, cele două ocupă locurile 1 şi 3.

În consecinţă, Facebook, WhatsApp şi Instagram au pierdut câte două poziţii în clasament. WhatsApp a căzut de pe locul 3, pe locul 5 în topul comun al celor două platforme mobile majore, potrivit news.ro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0645
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3179
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4146
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8692
Gram de aur (XAU)Gram de aur459.5007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb