Tenis: Carlos Alcaraz, calificat în turul 3 la US Open

S.B.
Sport / 3 septembrie, 10:13

Tenis: Carlos Alcaraz, calificat în turul 3 la US Open

Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz, numărul 3 mondial şi campionul en titre de la US Open, s-a calificat în turul al treilea al turneului de la Flushing Meadows, ultimul de Mare Şlem din acest an, după ce l-a învins, miercuri, pe portughezul Jaime Faria cu 4-6, 6-0, 6-3, 6-2, în ciuda unui început mai greoi, dar părând că îşi regăseşte treptat ritmul după o pauză de peste patru luni, informează Agerpres.

După ce a suferit o accidentare la încheietura mâinii la jumătatea lunii aprilie, care l-a obligat să rateze turneele de la Roland-Garros şi Wimbledon, Alcaraz a sosit la US Open având mari incertitudini legate de forma sa.

Înfruntând această nouă provocare miercuri, după un meci în primul tur în care se impusese în trei seturi, Alcaraz a dat motive de îngrijorare în debutul partidei. Părând neobişnuit de lent în deplasare şi având dificultăţi cu serviciul, el şi-a pierdut serviciul în al şaptelea ghem, după ce a trimis mingea în fileu. Faria şi-a câştigat serviciul cu un as în ghemul următor, adjudecându-şi astfel primul set.

'A fost un meci dificil pentru mine. Nu mi-am luat suficient timp, nu am avut răbdare', a spus spaniolul la finalul partidei.

Carlos Alcaraz îl va întâlni în runda următoare pe chinezul Yibing Wu (113 ATP).

În turul 3 a acces şi rusul Daniil Medvedev, fost lider mondial şi câştigător la Flushing Meadows în 2021, singurul său titlu de Mare Şlem, după ce a trecut în trei seturi, 6-1, 6-3, 7-5, de americanul Sebastian Gorzny (731 ATP). Medvedev, nr.7 mondial, va da piept în runda următoare cu francezul Arthur Rinderknech (26 ATP).

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2555
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5412
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5726
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur629.1034

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb