Tenis: Grigor Dimitrov a anunţat despărţirea de antrenorul Daniel Vallverdu

O.D.
Sport / 19 decembrie 2025

Tenis: Grigor Dimitrov a anunţat despărţirea de antrenorul Daniel Vallverdu

Tenismanul bulgar Grigor Dimitrov a anunţat joi seara că s-a despărţit de antrenorul venezuelean Daniel Vallverdu, tehnicianul care l-a pregătit timp de mai bine de opt ani.

„Opt ani! A fost o călătorie incredibilă alături de tine, pe teren şi în afara lui. Sunt recunoscător pentru lecţiile, râsetele şi amintirile pe care le-am împărtăşit. Îţi mulţumesc că ai crezut în mine şi m-ai împins să fiu cel mai bun posibil. Vei face mereu parte din povestea mea. Îţi doresc tot binele în următoarea ta aventură!” a scris Dimitrov joi seara pe Instagram.

Daniel Vallverdu l-a antrenat pe Grigor Dimitrov între 2016 şi 2019, apoi din 2022. Alături de venezuelean, bulgarul a câştigat cel mai important titul din cariera sa, ATP Finals din 2017, la Londra, atingând şi cea mai bună clasare în ierarhia mondială, locul 3.

Bulgarul, care este acum numărul 44 ATP, a revenit în competiţii la Rolex Paris Masters, unde l-a învins pe Giovanni Mpetshi Perricard, în primul rând, înainte de a se retrage în turulş secund, unde urma să îl înfrunte pe Daniil Medvedev.

Dimitrov s-a despărţit de celălalt antrenor al său, britanicul Jamie Delgado, la sfârşitul lunii septembrie, în timp ce se recupera după o accidentare, iar în ultimele zile a fost văzut, în Dubai, alături de antrenorul belgian Xavier Malisse.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0905
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3557
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4781
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8633
Gram de aur (XAU)Gram de aur621.3365

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb