Conferinţa “Codul insolvenţei 2020”Conferinţa “Codul insolvenţei 2020”

THE WASHINGTON POST:Europa - ameninţată tacit de Trump cu taxe auto, dacă nu recunoaşte că Iranul a încălcat Acordul Nuclear

R.R.
Ziarul BURSA #Internaţional /

Europa - ameninţată tacit de Trump cu taxe auto, dacă nu recunoaşte că Iranul a încălcat Acordul Nuclear

La o zi după ce Franţa, Marea Britanie şi Germania au întreprins o acţiune fără precedent împotriva Iranului, prin activarea oficială a mecanismului privind posibila încălcare de către Iran a Acordului Nuclear - considerată ca fiind cea mai importantă măsură luată, până acum, de către părţile europene semnatare ale documentului -, o informaţie suprinzătoare a apărut în The Washington Post, conform ZeroHedge, care menţionează că puterile europene consideră, în mod oficial, că Iranul a încălcat acordul, ceea ce înseamnă că sancţiunile din partea ONU şi UE sunt de-acum "pe masă".

Însă, potrivit The Washington Post, cu câteva zile înainte ca UE să avertizeze Iranul cu privire la încălcarea Acordului Nuclear, preşedintele american Donald Trump ar fi ameninţat în secret că va impune tarife vamale de 25% pe importurile de autovehicule europene dacă UE nu admite că Iranul a încălcat Acordul Nuclear.

Acest lucru a fost un "şoc" pentru cele trei ţări, iar un oficial european a afirmat că administraţia Trump recurge la "extorcare" şi la noi tactici dure.

După ce SUA au ameninţat cu noi tarife, statele europene au declanşat rapid mecanismul amintit, notificând oficial UE, garantului acordului, că Iranul încalcă reglementările prevăzute.

Toate acestea au urmat declaraţiei din data de 6 ianuarie a conducerii de la Teheran, care a anunţat că nu va mai ţine cont de angajamentele Acordului Nuclear şi că intenţionează să reia activităţile de îmbogăţire a uraniului, iar de la acel moment, presiunile SUA asupra Europei s-au intensificat.

Însă, este interesant faptul că, în declaraţia comună de miercuri, părţile europene semnatare ale acordului au încercat să distanţeze acţiunea lor de aşa-zisa campanie de "presiune maximă" a Washing-ton-ului. "Cele trei state europene nu se alătură unei campanii care îşi propune să pună maximă presiune împotriva Iranului", au spus acestea.

După aplicarea mecanismului, rămân 65 de zile de negocieri intense, înainte ca sancţiunile ONU să fie reimpuse, dacă nu se va ajunge la nici o rezoluţie.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Business Card
BTPay
Cotnari
Gala 'Women in Economy 2020'
Benihana
Leap
Hotel Marshal Garden

ENGLISH SECTION

more articles

Anvergura
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS