Tiberiu Niţu: "Nu am cerut o situaţie cu dosarele care îl vizează pe Băsescu"

A.C.
Miscellanea / 6 ianuarie 2015

Procurorul general Tiberiu Niţu a declarat azi că nu a cerut parchetelor o situaţie cu privire la dosarele care îl vizează pe fostul preşedinte Traian Băsescu şi care ar putea fi reluate în contextul în care acesta şi-a încheiat mandatul, potrivit surselor din presă.

"Nu am dispus efectuarea unei astfel de situaţii. Cauza care impunea suspendarea urmăririi penale (în legătură cu plângerea pentru şantaj făcută de purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea - n.r.) a încetat în 22 decembrie", a explicat Tiberiu Niţu la sediul Consiliului Superior al Magistraturii.

În dosarul referitor la plângerea Gabrielei Firea s-a dispus reluarea urmăririi penale cu privire la faptă, a arătat Niţu, adăugând că, din informaţiile sale, fostul şef al statului nu a fost audiat până în prezent în această cauză.

"Audierile pot fi şi înainte de începerea urmăririi penale cu privire la persoană, şi după", a precizat procurorul general.

În data de 16 aprilie, senatorul PSD Gabriela Firea a depus o plângere penală pe numele lui Traian Băsescu, acuzându-l de ameninţare şi şantaj în legătură cu o serie de declaraţii făcute într-o emisiune de televiziune.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb