Crypto

TOP 10 XTB 2020:Aurul, autoturismele electrice, energia şi sectorul financiar au dominat preferinţele românilor de investiţii în pieţe internaţionale

A.B.
Piaţa de Capital / 19 ianuarie

Aurul, autoturismele electrice, energia şi sectorul financiar au dominat preferinţele românilor de investiţii în pieţe internaţionale

Aurul, autoturismele electrice, energia şi sectorul financiar au dominat preferinţele românilor de investiţii în pieţe internaţionale, iar aceste alegeri sugerează în general o dorinţă de asumare a unor riscuri mai mari, în sectoare volatile sau cu mişcări puternic în trend, în speranţa unor rezultate consistente. Scorul titlurilor cu risc ridicat vs. titluri relativ mai puţin riscante pare a fi fost de 9 la 1, transmite un comunicat de presă.

iShares Physical Gold, NIO Inc şi Tesla Inc (US) au fost printre preferatele investitorilor XTB în România, în 2020. Opt din zece cele mai tranzacţionate instrumente internaţionale cu deţinere la XTB, de către clienţii din România, au fost acţiuni cu deţinere, iar două au fost ETF-uri.

XTB este o casă de brokeraj listată pe Bursa de la Varşovia şi lider de piaţă în România pe burse internaţionale. Datorită prezenţei sale pe 12 pieţe din Europa şi America de Sud, XTB este, de asemenea, o companie de investiţii în continuă dezvoltare, acţiunile fiind printre instrumentele preferate ale clienţilor brokerului în 2020.

"Preferinţele românilor arată nuanţe interesante. Pe de o parte, asistăm la o aliniere la tendinţele globale privitoare la interesul pentru autovehicule electrice, cu locuri de frunte pentru Tesla (fanion în industrie, atingând o capitalizare de peste 800 de mld. de dolari, listată şi pe bursa americană, dar şi în Europa) şi Nio, probabil cel mai vizibil competitor din China pentru Tesla. Pe de altă parte, dorinţa de siguranţă, ilustrată de locul unu deţinut de un ETF pe aur, nu reprezintă decât o imagine parţială a investitorilor români. Pentru mulţi dintre aceştia, apetitul speculativ a fost foarte ridicat: pe poziţiile 4, 5, 8 şi 9 se află companii din sectorul energie/petrol şi gaze, cu un parcurs deosebit de volatil, într-un an cu totul ieşit din comun. Callon, asupra căreia planau semne multiple de întrebare după prăbuşirea preţurilor petrolului WTI, a ajuns pe 15 ianuarie la un preţ de 3 ori mai mare faţă de minimele anului anterior, iar Transocean la un nivel de aproape 4 ori mai mare. Alte companii, precum Oasis sau Noble au trecut prin restructurare sau au fost foarte aproape de insolvenţă. În general, putem vorbi de un apetit foarte ridicat pentru risc, şi pentru titluri considerate a fi "chilipiruri", dacă ne gândim la DB, banca asupra căreia pierderile şi scandalurile imprimaseră o tendinţă descendentă multianuală şi care ajunsese la aproape 95% scădere din vârful din 2007 până în minimul anului trecut (de atunci a recuperat aproape 100%). Pe scurt, am putea spune că aurul, autoturismele electrice, energia şi sectorul financiar au dominat în preferinţe, şi că alegerile sugerează în general o dorinţă de asumare a unor riscuri mari, în sectoare volatile sau cu mişcări puternic în trend, în speranţa unor rezultate consistente. Scorul titluri cu risc ridicat vs. titluri relativ mai puţin riscante pare a fi 9 la 1", a explicat Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România.

La rândul său, Radu Puiu, Financial Analyst în cadrul casei de brokeraj spune:

"În topul clasamentului se află iShares Physical Gold, un ETF care replică evoluţia aurului, metal care a reuşit să câştige multă tracţiune pe fondul gradului ridicat de incertitudine la nivel global şi pe fondul injecţiilor de lichiditate ale băncilor centrale. Un alt sector bine reprezentat în top este cel de petrol. Companii care se ocupă de extracţia de petrol precum Callon Petroleum, Noble Corporation, Transocean Ltd şi Oasis Petroleum s-au aflat, de asemenea, în centrul atenţiei ca urmare a perioadelor de agitaţie ale preţurilor petrolului. Deşi în prima parte a anului au suferit scăderi majore, odată cu redresarea cotaţiilor materiei prime şi a îmbunătăţirii speranţelor cu privire la gestionarea pandemiei, aceste companii au devenit atractive pentru investitori datorită evaluărilor scăzute. În plus, cotaţia Noble Corporation a fost ajutată şi de anunţul de achiziţie în valoare de 5 miliarde de dolari din partea Chevron. Totodată, companiile din sectorul financiar, precum Deutsche Bank şi Lyxor au profitat de interesul în creştere de tranzacţionare şi de condiţiile excepţionale de piaţă, obţinând rezultate financiare peste aşteptări, care au reprezentat surprize plăcute pentru investitori".

La sfârşitul anului ce tocmai s-a încheiat, investitorii XTB din România aveau acces la peste 4.000 de instrumente financiare, dintre care 2.000 erau acţiuni, iar restul CFD-uri. În prezent, brokerul oferă acces la 17 burse internaţionale, inclusiv Bursa de la New York (NYSE, peste 1.300 de companii) şi Bursa din Varşovia (GPW, 282 de companii).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Crypto

Supliment dedicat pieţei monedelor digitale
Dezbaterea online “Exporturile, în primul rând!”
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
BITCOIN ROMANIA

Curs valutar BNR

04 Mar. 2021
Euro (EUR)Euro4.8784
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0503
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.3880
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6437
Gram de aur (XAU)Gram de aur223.2049

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Concurs de idei de afaceri inovative ”Money is Funny” – ÎNSCRIERI
www.hipo.ro
HackITall2
Women Professionals in the Automotive Industry
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro