Tot ce trebuie să ştii despre MIEZ Festival 2023

Comunicate de presă / 17 mai 2023

Mai sunt două zile până va începe MIEZ Festival, iar pregătirile sunt pe ultima sută de metri. Mii de participanţi sunt aşteptaţi la cel mai mare festival autentic, la Verde Stop Arena, din Bucureşti, pentru un maraton al distracţiei care va dura trei zile.

MIEZ, singurul festival 100% românesc din ţară, se pregăteşte pentru startul celei de-a II-a ediţii. Evenimentul se va desfăşura în weekendul 19-21 mai, aducând în prim plan artişti şi trupe autohtone, embleme ale muzicii rock, pop, hip-hop, disco şi lăutărească. Printre cele mai cunoscute nume care vor urca pe scenă se numără: Subcarpaţi, Viţa de Vie, Horia Brenciu, Smiley, Mihai Mărgineanu, Vunk şi Byron.

"Pentru toţi cei care vor fi prezenţi la eveniment, am pregătit nu doar un line-up pentru toate vârstele care îmbină armonios mai multe genuri muzicale, astfel încât publicul să se poată întâlni cu trupele şi artiştii preferaţi, ci şi un program de activităţi inedite, care să le stârnească interesul pentru artele tradiţionale româneşti, cum ar fi instalaţii de artă, ateliere de olărit, activităţi pentru copii, ateliere de pictură", afirmă Jiji Lazăr, co-organizator Miez Festival.

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2389
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5931
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6521
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1407
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9948

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb