TradeVille: Morgan Stanley livrează un nou trimestru record

F.A.
Ziarul BURSA #Companii / 17 iulie

TradeVille: Morgan Stanley livrează un nou trimestru record

Banca americană Morgan Stanley a raportat un nou trimestru record, susţinut de performanţa puternică pe toate diviziile, confirmând eficienţa modelului său de business diversificat şi poziţia financiară solidă. Perspectivele rămân favorabile datorită portofoliului robust de tranzacţii, creşterii aşteptate a venitului net din dobânzi şi oportunităţilor generate de investiţiile în infrastructura AI. Totuşi, managementul menţine o abordare prudentă, subliniind că evoluţia pieţelor, ritmul investiţiilor în AI şi incertitudinile macroeconomice şi geopolitice pot influenţa sustenabilitatea ritmului actual de creştere, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille.

Rezultate financiare trimestrul II din 2026

În al doilea trimestru din 2026, Morgan Stanley a înregistrat venituri nete record de 21,3 miliarde dolari, în creştere cu 27% faţă de aceeaşi perioadă din 2025, evoluţie susţinută de performanţa solidă a tuturor principalelor linii de business, în special de activitatea de tranzacţionare şi Investment Banking. Profitul net a ajuns la 5,6 miliarde dolari, echivalentul unui câştig diluat de 3,46 dolari/acţiune, comparativ cu 2,13 dolari/acţiune în urmă cu un an, depăşind estimările analiştilor, de 2,94 dolari/acţiune.

TradeVille: Morgan Stanley livrează un nou trimestru record

Divizia Institutional Securities a raportat venituri record de 11 miliarde dolari, faţă de 7,6 miliarde dolari în anul anterior, iar profitul înainte de impozitare a crescut la 4,3 miliarde dolari, de la 2,1 miliarde dolari. Rezultatele au fost susţinute de creşterea activităţii de Investment Banking, unde veniturile au avansat cu 58%, până la 2,44 miliarde dolari, datorită unui volum mai mare de tranzacţii de fuziuni şi achiziţii, IPO-uri, emisiuni de acţiuni şi obligaţiuni.

Activitatea de tranzacţionare a acţiunilor (Equities) a reprezentat principalul motor de creştere, veniturile atingând un nivel record de 6,3 miliarde dolari, în creştere cu 69% faţă de anul precedent, pe fondul unui nivel ridicat de activitate al clienţilor şi al condiţiilor favorabile din pieţe, cu o contribuţie importantă din regiunea Asia.

În acelaşi timp, veniturile din Fixed Income au crescut cu 13%, până la aproximativ 2,46 miliarde dolari, susţinute în special de performanţa segmentului de credit şi de creşterea activităţii de creditare în produse securitizate.

Divizia Wealth Management a raportat venituri record de 8,9 miliarde dolari, în creştere de la 7,8 miliarde dolari în urmă cu un an, generând un profit înainte de impozitare de 2,7 miliarde dolari şi o marjă de profit de 30,5%. Segmentul a atras 148 miliarde dolari în active nete noi, dintre care peste jumătate au provenit din intrări asociate IPO-urilor unor clienţi din canalul Workplace. Activele totale ale clienţilor din Wealth Management şi Investment Management au atins pragul record de 10 trilioane dolari, susţinut de aprecierea pieţelor, creşterea depozitelor şi extinderea activităţii de creditare.

Divizia Investment Management a înregistrat venituri de 1,6 miliarde dolari, în creştere cu 6% faţă de anul precedent, susţinute de creşterea activelor medii administrate (AUM) şi de fluxurile nete pozitive de capital. Profitul înainte de impozitare al segmentului a ajuns la 404 milioane dolari, comparativ cu 323 milioane dolari în al doilea trimestru din 2025.

TradeVille: Morgan Stanley livrează un nou trimestru record

Mesaje-cheie din conferinţa cu investitorii şi perspective

Morgan Stanley a continuat politica de returnare a capitalului către acţionari, răscumpărând acţiuni proprii în valoare de 1,5 miliarde dolari în trimestru şi aprobând un nou program multianual de răscumpărare de acţiuni de până la 20 miliarde dolari. De asemenea, banca a majorat dividendul trimestrial cu 15 cenţi, până la 1,15 dolari/acţiune, ceea ce ar aduce un randament anual de 2%.

Pentru 2026, conducerea estimează investiţii de aproximativ 850 miliarde dolari în centre de date, faţă de estimarea anterioară, de 575 miliarde dolari. Pentru 2027 sunt estimate investiţii de aproximativ 1,3 trilioane dolari, iar pentru 2028 acestea ar putea ajunge la 1,5 trilioane dolari.

Deşi managementul nu a oferit estimări exacte pe partea de venituri şi profit pentru finalul acestui an, analiştii estimează venituri totale de 78,51 miliarde dolari în 2026 (vs.70,64 miliarde dolari) şi un EPS de 12,14 dolari (vs.10,21 dolari), notează TradeVille (https://tradeville.ro/?utm_source=bursaro&utm_medium=media&utm_campaign=treviq).

Ted Pick, CEO Morgan Stanley, declară: „Pieţele active şi execuţia consecventă în toate cele trei regiuni au generat rezultate excepţionale pentru compania noastră integrată” (...) "Continuăm să ne consolidăm baza de capital, ceea ce ne oferă o flexibilitate suplimentară pentru a investi în activităţile noastre principale, menţinând în acelaşi timp randamente ridicate pentru acţionari”.

Sentimentul pieţei şi preţuri ţintă

Pe baza evaluărilor emise de 25 de analişti de pe Wall Street în ultimele 12 luni pentru Morgan Stanley (simbol MS), acţiunea are un rating consensual de ”Cumpărare moderată” (Moderate Buy). Dintre cei 25 de analişti, unul a acordat recomandare de vânzare (Sell), 11 - de menţinere (Hold), 12 - de cumpărare (Buy), iar unul - de cumpărare puternică (Strong Buy) pentru acţiunile MS.

Conform ţintelor de preţ pe 12 luni stabilite de cei 25 de analişti pentru Morgan Stanley, media este de 215,20 dolari/acţiune. Cea mai ridicată ţintă de preţ pentru acţiunile MS este de 255 de dolari, iar cea mai scăzută - de 177 dolari. Preţul ţintă mediu indică un potenţial de scădere estimat de 5,84% faţă de preţul actual al acţiunii, de 228,55 dolari.

Evaluare

Valoarea intrinsecă a acţiunilor Morgan Stanley este 239,67 dolari, conform Alpha Spread, ceea ce arată o subevaluare cu 5% a acţiunii.

Din punct de vedere al indicatorului PER, acţiunile JPMorgan înregistrează un P/E GAAP (FWD) de 18,75, situat atât peste nivelul de 11,94 PER înregistrat de sectorul bancar american, cât şi peste nivelul PER afişat de băncile mari precum Goldman Saschs (PER de 15,89x) sau MS (PER de 13,69).

Marile bănci americane se tranzacţionează sub nivelul PER al indicelui american S&P500 (20x), conform FactSet.

Evoluţia acţiunii şi reacţia post-raportare

Acţiunile MS înregistrează un randament de 63% în ultimul an, de trei ori mai mare decât aprecierea indicelui american S&P 500. De la începutul anului (YTD), cotaţia MS s-a apreciat cu 28,74%, în timp ce celelalte bănci din sector afişează creşteri YTD de: 7,66% (JPMorgan), 11,9% (Bank of America), 15,6% (Citigroup), 31% (Goldman Sachs). Wells Fargo & Co. este singura dintre marile bănci care înregistrează de la începutul anului o scădere de 6,11%.

În urma anunţării rezultatelor financiare, acţiunile MS au înregistrat o creştere de 0,4%, dar au încheiat şedinţa cu +2,5%, preţul atingând un nou maxim istoric, de 232,25 dolari, pe fondul raportării unor rezultate solide, dar şi al îmbunătăţirii perspectivelor pentru anul în curs, inclusiv prin prin majorarea dividendului.

Mişcarea aşteptată de piaţă înainte raportării era de ±4,4% vs. +0,4% mişcarea preţului post-raportare.

TradeVille: Morgan Stanley livrează un nou trimestru record

Oportunităţi şi riscuri

Oportunităţi

Wealth Management: Divizia continuă să atragă volume record de active noi şi să genereze venituri recurente din administrarea activelor, oferind stabilitate rezultatelor şi reducând dependenţa de activităţile de tranzacţionare.

Investiţiile în inteligenţă artificială: Managementul estimează o creştere accelerată a investiţiilor globale în infrastructură AI şi centre de date în următorii ani, ceea ce poate genera oportunităţi importante de finanţare, consultanţă şi acces pe pieţele de capital pentru Morgan Stanley.

Politica monetară: Menţinerea ratelor de dobândă la un nivel ridicat de către Fed susţine veniturile nete din dobânzi ale băncilor.

Activitate M&A în creştere: Creşterea semnificativă a activităţii globale şi din SUA de fuziuni şi achiziţii (M&A) creează oportunităţi pentru bănci prin comisioane din investment banking, consultanţă şi finanţare de tranzacţii.

Relaxare a reglementărilor: Dacă noua administraţie Fed reuşeşte să relaxeze reglementarea, băncile ar putea avea cerinţe mai reduse de capital şi lichiditate, ceea ce ar duce la scăderea costurilor de conformare şi creşterea profitabilităţii.

Riscuri

Dependenţă de condiţiile din pieţe: O parte importantă a rezultatelor excepţionale din trimestru a fost susţinută de activitatea intensă de tranzacţionare şi de condiţiile favorabile din pieţele financiare, care pot fi dificil de menţinut pe termen lung.

Incertitudini macroeconomice şi geopolitice: Managementul continuă să evidenţieze riscurile generate de inflaţie, politica monetară, tensiunile geopolitice şi volatilitatea pieţelor, factori care pot afecta activitatea clienţilor şi apetitul pentru tranzacţii.

Ciclul investiţional AI: Deşi investiţiile în inteligenţa artificială reprezintă o oportunitate majoră, conducerea recunoaşte că este încă prea devreme pentru a evalua amploarea şi ritmul acestui ciclu, existând riscul ca investiţiile sau evaluările actuale să se dovedească excesiv de optimiste.

Concluzie

Rezultatele Morgan Stanley reflectă un model de business diversificat, capabil să genereze creştere atât prin activităţile de Investment Banking şi tranzacţionare, cât şi prin veniturile recurente din Wealth Management. Perspectivele rămân constructive, însă menţinerea ritmului de creştere va depinde de evoluţia pieţelor de capital, a activităţii de M&A şi de contextul macroeconomic.

Sursele menţionate de TradeVille în această analiză sunt: raport companie, prezentare rezultate, SeekingAlpha, Reuters, CNBC, Barron's, MarketBeat.

Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare.Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5713
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6630
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1754
Gram de aur (XAU)Gram de aur592.7065

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb