TradeVille: Profitul Hidroelectrica în 2023 - cel mai mare obţinut de o companie de stat din România

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 1 martie

TradeVille: Profitul Hidroelectrica în 2023 - cel mai mare obţinut de o companie de stat din România

Hidroelectrica SA a anunţat o creştere semnificativă a veniturilor şi a cifrei de afaceri pentru anul 2023, înregistrând cel mai mare profit obţinut de o companie de stat din România, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille.

Hidroelectrica este una dintre cele mai mari companii din România, care activează în segmentul de producere şi furnizare a energiei electrice, pe care o generează prin intermediul celor 187 de hidrocentrale şi microcentrale pe care le administrează, o mică parte provenind şi din segmentul de energie eoliană, societatea având în întreţinere 36 de turbine eoliene de 3 MW fiecare. Fiind o companie de importanţă strategică, societatea are o cotă de piaţă medie în producerea de energie electrică de 29% în ultimii patru ani, având cea mai mare cota de piaţă din România pe segmentul de furnizare energie electrică către clienţii finali pe piaţa concurenţială.

Principalul acţionar al Hidroelectrica este statul român, cu o participaţie de 80%, restul de 20% reprezentând free-float-ul societăţii, dintre care 3,6% deţinut de persoane fizice şi 16,4% - de persoane juridice.

În fruntea companiei este CEO-ul Karoly Borbely, învestit în funcţie la sfârşitul anului 2023. În trecut a deţinut şi funcţii politice, precum cea de secretar de stat în Departamentul Energiei, Ministerul Economiei, şi funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Tineret. Înainte de a veni la Hidro, a ocupat, până în 2023, funcţia de director pentru atragerea de investitori şi dezvoltare de afaceri B2B la Orange România Communications.

În ultimele 12 luni nu s-au înregistrat tranzacţii ale insiderilor.

Hidroelectrica - cel mai mare profit net din ultimii cinci ani

Anul 2023 s-a remarcat pentru Hidroelectrica printr-o hidraulicitate înaltă a resurselor naturale, ceea ce a dus aşteptările pentru acest an în creştere faţă de 2022, perioadă în care România s-a confruntat cu o secetă gravă. Astfel, societatea a raportat, pentru 2023, venituri preliminare în sumă de 12,3 miliarde de lei, în creştere cu 30% faţă de anul 2022, în timp ce indicatorul EBITDA s-a situat cu 33% mai sus faţă de 2022, însumând aproape 8 miliarde de lei. Dinamica pozitivă a veniturilor a fost susţinută de o creştere cu 30% a energiei electrice produse şi vândute în 2023, care a fost de 17,6 TWh, fiind un nivel situat mai sus faţă de media multianuală.

Creşterea cotei de piaţă a companiei, care a atras într-un mod agresiv noi clienţi pe partea de furnizare în ultimii doi ani, a dus la o creştere a veniturilor din furnizare cu 132% în 2023, atingând un nivel de 3,5 miliarde de lei.

Cheltuielile operaţionale ale societăţii au atins un nivel de 5,1 miliarde de lei, în creştere cu aproape 20% faţă de 2022, fiind impactate semnificativ de cheltuielile privind transportul şi distribuţia de energie electrică, care au crescut de 2,4 ori. Astfel, rezultatul din exploatare raportat de companie s-a ridicat în 2023 la 7,2 miliarde de lei, în creştere cu 38% faţă de 2022, în timp ce profitul net a atins 6,4 miliarde de lei (+42% faţă de 2022), acesta fiind cel mai mare profit din ultimii cinci ani.

Anul 2024, aşteptat să aducă un nivel mai slab al profiturilor faţă de 2023

Conform informaţiilor publicate în BVC-ul companiei, Hidroelectrica ar putea plăti în 2024 către acţionari un dividend în sumă de 5,4 miliarde de lei, anticipând o rată de distribuţie de 90%, mai mică faţă de ultimii cinci ani, când aceasta a atins un nivel maxim de puţin peste 150%. Dividendul brut pe acţiune se ridică la 12,09 lei, iar randamentul acestuia, raportat la preţul mediu al acţiunii din anul 2023, este de 9,7%.

Anul 2024 este aşteptat să aducă un nivel mai slab al profiturilor faţă de 2023. Compania a estimat că anul curent va aduce venituri operaţionale de 10,7 miliarde de lei, cu 12,8% în scădere faţă de 2023, însă acestea se vor menţine la un nivel înalt faţă de perioada 2019-2023, fiind cu 48% mai mari. Profitul net pentru 2024 a fost estimat la 4,8 miliarde de lei (-23,6% faţă de 2023; +45,9% comparativ cu media din 2019-2023).

Principalele cauze care au dus la estimarea în scădere a profitului au fost diminuarea cantităţii prognozate a fi produsă în 2024, comparativ cu anul 2023, când a fost înregistrată cea mai mare producţie de energie electrică din ultimii şase ani, scădere care este parţial compensată de un preţ mediu de vânzare a energiei în anul curent estimat la +2% faţă de preţul mediu preliminar din 2023.

Pentru viitor, societatea îşi păstrează planurile de extindere a activităţii prin instalarea sistemelor verzi de producere a energiei electrice, cum sunt cele solare sau eoliene. Conform celui mai recent plan de investiţii, socitatea estimează că va pune în funcţiune minimum 500 MW adiţionali până în 2027.

Hidroelectrica - în declin la BVB, anul acesta

De la începutul anului şi până pe 27 februarie, preţul acţiunii Hidroelectrica (H2O) s-a depreciat cu 2,3%, impactat mult de preţurile ţintă în scădere date de către analiştii care acoperă compania. În anul 2023, acţiunea a evoluat pozitiv cu +16,4%, în timp ce faţă de preţul de listare de 110 lei/acţiune acum acesta se situează la +13,7% distanţă.

În cursul lunii trecute, unele bănci americane şi-au exprimat îngrijorarea privind viitorul, publicând preţuri ţintă sub preţul de piaţă al societăţii, ceea ce a dus la o scădere semnificativă a cotaţiei, dar care a reuşit să câştige din nou teren în luna februarie, când acţiunile H2O au avut o dinamică pozitivă de +3,4%.

Astfel, Citi Group a emis un preţ ţintă de 109 lei/acţiune, cu 18% mai jos faţă de valorea de atunci, de 132,7 lei/acţiune, în timp ce Morgan Stanley a venit cu o reducere a estimărilor, mutând preţul ţintă la 95 de lei/acţiune, de la 110 lei/acţiune, notează TradeVille.

Oportunităţi şi riscuri ale unei investiţii în Hidroelectrica

Oportunităţi

- Poziţia de lider pe piaţă: Hidroelectrica este cel mai mare furnizor de servicii de sistem din România, care sunt necesare pentru operarea reţelelor de transport şi de distribuţie.

- Avantaje competiţionale: Costurile mici de producţie oferă un avantaj unic. În anul 2023, Hidroelectrica a înregistrat o marjă a profitului net de peste 55%. Compania beneficiază şi de o capacitate mare de producţie, mult peste media din sectorul de generare a energiei verzi. Societatea are o putere netă de operare de aproape 6.400 MW.

- Long term: Durata mare de viaţă a facilităţilor de producţie, care este estimată în medie la 100 de ani, însă poate fi extinsă prin modernizări şi retehnologizări.

- Dividend: În 2023, societatea a acordat un dividend cu un randament de circa 8%, iar pentru următorii ani ar dori să distribuie dividende cu randamente situate între 10% şi 12%.

- Barclays rămâne optimist: Analiştii de la Barclays au acordat un preţ ţintă de 135 de lei/acţiune pentru Hidroelectrica, în zona maximului istoric înregistrat de companie.

Riscuri

- Companie supraevaluată: Analiştii a două mari bănci americane văd preţul acţiunii mult mai aproape de nivelul de 100 de lei/acţiune, ceea ce implică o scădere accentuată, având în vedere că ultimul preţ de închidere s-a situat la 122,1 lei/acţiune.

- Costuri: Costul mediu de construcţie a unei hidrocentrale este de 1,9 milioane de euro per MW - mai mare decât în cazul instalaţiilor fotovoltaice, eoliene onshore sau termocentrale.

- Long term: Riscul de decapitalizare a companiei prin acordarea unor dividende excesive. În ultimii cinci ani, rata de distribuţie medie a dividendelor fost de 132,6%.

Sursele menţionate de TradeVille în acest raport sunt: rapoarte Hidroelectrica, BVC 2024, BVB, analiză Tradeville, digi24.ro, www.in.gov, esfccompany.com.

-----------------------------------------------------------------------

Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare.Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. In AGAO din 27 - 28 februarie a fost aprobat si Bugetul pentru 2024, buget in care este inclus si dividendul aferent anului 2023, care urmeaza a se plati la o data care se va anunta ulterior. Deci, dividendul este sigur ca va exista, insa nu stim inca data...

    Asteptam up date la minunatele analize precedente Tradeville la M,BNET,ROC1,HUNT.

    Sa citim cum s-au fructificat 'punctele tari' si 'oportunitatile'.

    de pilda unul dintre punctele forte al M e gradul de indatorare de 276%.Firma nu mai pare asa degraba imprastietoare de comunicate cu rezultatele prin presa. 

    Măcar de ar scădea la 100 lei asa cum vor americanii.Putin probabil.

    1. 90% dividend la h2o? Sau umbla statul si la depozitele investitionale?

      Cand o sa vezi raportul pe trim 1 cu -30-50% profit /anul trecut, o sa fie si 100. sau dc nu dupa dividend.

      Vrabia malai viseaza!

      Fii realist man, nu visator! 

      Realist pt tine: profituri inainte de 2020, cca 2 miliarde, profit 2022 4 mld profit 2023 6 mld. triplu decat inainte de 2020. de ce? pretul la curent , de cand cu razboiul a crescut f mult, si , in 2023 a fost un an hidrologic record, dar uite-te pe geam: ploua? nuu.. nu prea a plouat primavara asta. zapada in munti care sa se topeasca este? nuuu. deci profitul in t1 2024, scade sigur, intrebarea e doar cu cat. eu personal nu cumpar o firma cand totul e roz bombon. (preturi la curent de razboi si apa de pescarii n-au pescuit toata vara ca era prea mare apa in Mures). acum mai uit la niste firme care au picat un pic in dizgratie: tel, sng si tgn. le astept sa mai scada si le iau astea pe drum in jos, de ce? Nu cumpar cand totul e roz bombon la o firma ci cand totul e de la gri in jos si vand cand e roz bombon. Astept h20 la o mica seceta si o mica scadere de pret la curent. nu-i stres. stiu ca vine. apropo, am avut h20 de la ipo, si dupa ipo si am dat-o pe la 128. deci nu-i "virgina" :))

      Nu le mai da idei!

      n-ai si vrei sa iei ieftin.bravo

APA NOVA
hidroelectrica.ro
aages.ro
fedbet.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Apr. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6687
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1404
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8125
Gram de aur (XAU)Gram de aur357.7647

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
domeniileostrov.ro
edevize.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
hipo.ro
32.aicps.ro
roenergy.eu
AIESEC
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb