Transelectrica a atribuit firmei Mike Security Group un contract de 7,6 milioane lei pentru servicii de pază

Ziarul BURSA #Companii / 16 octombrie 2015

Transelectrica a atribuit firmei Mike Security Group un contract în valoare de 7,6 milioane lei, fără TVA, pentru servicii de pază, potrivit unui anunţ postat joi în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), citat de Agerpres.

Contractul a fost încheiat pe o perioadă de 36 de luni de la data atribuirii, firma care a câştigat licitaţia urmând să asigure "servicii specializate de pază şi intervenţie la obiectivele Sucursalei de Transport Timişoara". Potrivit anunţului, firma va presta "servicii de investigaţie şi de siguranţă, cu excepţia serviciilor de transport cu vehicule blindate".

Conform anunţului de participare, ofertantul a prezentat, printre altele, "o declaraţie legalizată prin care se obligă să încheie o poliţă de asigurare de acoperire a daunelor produse din vina prestatorului serviciului de pază, inclusiv de malpraxis, în favoarea autorităţii contractante, în maximum cinci zile calendaristice de la data semnării contractului, de minimum 1.000.000 euro, care se va reînnoi anual, pe toată perioada derulării contractului, şi o va preda responsabilului autorităţii contractante, în original". Poliţa de asigurare în original se va constitui în anexă la contract.

Contractul a fost atribuit în data de 14 octombrie 2014, în urma unei licitaţii deschise pentru care au fost depuse trei oferte, însă a fost admisă doar una.

Transelectrica este operatorul de transport şi de sistem din România. Transelectrica a fost înfiinţată conform Ordonanţei de Guvern nr. 627/31 iulie 2000, ca urmare a separării fostei Companii Naţionale de Electricitate (CONEL) în patru entităţi independente: Transelectrica, Electrica, Hidroelectrica şi Termoelectrica - pentru transportul şi dispecerizarea, distribuţia şi producerea energiei electrice. Din 29 august 2006, Transelectrica este listată la Bursa de Valori Bucureşti.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb