Transgaz a semnat contracte de 335 milioane de euro

A.M.
Companii / 18 august 2018

Transgaz a semnat contracte de 335 milioane de euro

Transgaz a semnat contracte şi a dat ordin de începere pentru lucrări în valoare de aproximativ 335 de milioane de euro până acum, pentru realizarea pe teritoriul României a conductei BRUA, şi a primit o prefinanţare de 13,8 milioane de euro de la Comisia Europeană, potrivit datelor publicate în raportul pe primul semestru al anului.

Cel mai mare contract, în valoare de 126,9 milioane de euro, este pentru materialul tubular şi curbe şi a fost semnat pe 23 aprilie 2018 cu firma turcă Toscelik Spiral Boru Uretin Samayi, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost dat pe 12 mai 2018.

Pe data de 14 aprilie a fost emis ordinul de începere a lucrărilor la construcţia celor trei staţii de comprimare, ceea ce va necesita investiţii de 288,7 milioane de lei (64 de milioane de euro), relatează Agerpres.

Contractul pentru grupurile de comprimare este în valoare de 37,8 milioane de euro, iar execuţia a trei fire liniare va costa 26,3 milioane de euro, 34,5 milioane de euro, respectiv 34,4 milioane de euro. Robinetele vor costa 4,8 milioane de euro, iar îmbinările electroizolante, 528.000 de euro. Acest proiect a primit o finanţare din partea Comisiei Europene de 179,3 milioane de euro, însemnând 40% din costurile totale, conform surselor citate.

În martie 2018, Transgaz a cerut o prefinanţare de 13,8 milioane de euro, care a fost încasată în luna mai. Faza I a proiectului BRUA necesită o investiţie totală de 478,6 milioane de euro, iar termenul estimat de punere în funcţiune şi începere operare este decembrie 2019.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Intrarea in functiune a acestei investitii,transportul de gaze pe aceasta ruta....(serviciu de tranzit} o sa dubleze profitul TGN.. Acest serviciu de tranzit este o sursa de profit f.mare (venituri mari/costuri minime)

    1. Cum ai ajuns la concluzia asta?

    si uite cum muncim cu spor, pentru ca vecini nostri unguri sa traiasca mai bine....

    1. Gresesti pulica! banii acestia se vor incasa si multiplica in Romania. Este ceva in neregula sa avem si o companie de stat profitabila?. Aaaa! sa nu uit; profitabila. dar nu pentru gasca Dragnea. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0472
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3797
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3628
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9083
Gram de aur (XAU)Gram de aur472.4081

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb