• Acţiunile răscumpărate vor fi folosite pentru reducerea capitalului fondului şi realizarea unor programe de tip ”stock option plan”
Transilvania Investments Alliance a depus săptămâna trecută la Autoritatea de Supraveghere Financiară documentul de ofertă pentru răscumpărarea a 160 de milioane de acţiuni proprii, echivalentul a 7,5% din capitalul social, conform unui raport al fondului de investiţii alternative publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Documentaţia depusă la ASF vizează implementarea programului de răscumpărare aprobat de acţionari la adunarea de bilanţ de la finele lunii august, care prevedea achiziţia a cel mult 185 de milioane de acţiuni, reprezentând 8,7% din capitalul social al Transilvania Investments. Dintre acestea, 155 de milioane de acţiuni urmau să fie anulate în vederea reducerii capitalului social, iar 30 de milioane să fie distribuite gratuit personalului identificat în cadrul unuia sau mai multor programe de tip ”stock option plan”.
”Programul de răscumpărare se va desfăşura la un preţ minim care va fi egal cu preţul de piaţă al acţiunilor societăţii de la Bursa de Valori Bucureşti din momentul efectuării achiziţiei şi un preţ maxim de 0,7 lei per acţiune”, conform documentelor AGEA de la finalul lunii aprilie.
Răscumpărările reprezintă o metodă de a susţine preţul acţiunii Transilvania Investments, de creştere a câştigului pe acţiune şi de diminuare a discount-ului dintre preţul de piaţă şi Valoarea Unitară a Activului Net, care în prezent este de circa 50%.
De altfel, creşterea valorii unitare a activului net cu 6% pe an şi reducerea discountului cu 7% anual fac parte din strategia investiţională a fondului de investiţii alternative, potrivit declaraţiilor recente ale preşedintelui executiv, Marius Moldovan, făcute în cadrul conferinţei ”Forumul Investitorilor - 2026”, organizată de Ziarul BURSA.
Pentru primele trei luni ale acestui an, Transilvania Investments a realizat un profit brut de 9,52 milioane lei, depăşind cu 3,27 milioane lei nivelul prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli pentru primele trei luni din 2026. Profitul net s-a ridicat la 9,43 milioane lei, în contextul unor veniturile nete de 19,99 milioane lei, cu 57,3% sub nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului precedent, însă cu 1,99 milioane lei peste valoarea estimată în bugetul de venituri şi cheltuieli aferentă primului trimestru al anului.
Activul net a atins 2,42 miliarde lei, în creştere cu 27,5% faţă de cel din martie anul trecut şi cu 6,4% comparativ cu valoarea de la finalul anului 2025.























































Opinia Cititorului